Prima pagină » Știri » Președintele Traian Băsescu a decorat o educatoare, care i-a trimis un memoriu Ecaterinei Andronescu

Președintele Traian Băsescu a decorat o educatoare, care i-a trimis un memoriu Ecaterinei Andronescu

Președintele Traian Băsescu a decorat o educatoare, care i-a trimis un memoriu Ecaterinei Andronescu
Președintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul de decorare a unei educatoare din București, care i-a trimis un memoriu senatorului Ecaterina Andronescu, în care se întreba dacă, după o viață dedicată educației, nu ar fi normal să îi fie recunoscute meritele.

Președintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul de decorare a unei educatoare din București, care i-a trimis un memoriu senatorului Ecaterina Andronescu, în care se întreba dacă, după o viață dedicată educației, nu ar fi normal să îi fie recunoscute meritele.

Administrația prezidențială informează că președintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul de decorare a educatoarei Elena Gh. Constantin, decorarea fiind făcută la propunerea ministrului Educației Naționale, Remus Pricopie.

„În semn de înaltă apreciere pentru îndelungata sa carieră dedicată educării tinerelor generații, pentru dăruirea și profesionalismul de care a dat dovadă în slujba Școlii românești, impunându-se ca un model de excelență pedagogică, președintele României, domnul Traian Băsescu, a conferit Medalia «Meritul pentru Învățământ» Clasa a III-a doamnei Elena Gh. Constantin, educatoare (București)”, se arată în comunicatul emis de Administrația prezidențială.

Propunerea Ministerului Educației a fost făcută la sugestia senatorului Ecaterina Andronescu, care a înaintat instituției un memoriu semnat de Elena Constantinescu, primit la cabinetul de parlamentar.

Contactată de MEDIAFAX, Ecaterina Andronescu a declarat că a fost impresionată de memoriul educatoarei, care se întreba dacă, după o viață dedicată educației, nu ar fi normal să îi fie recunoscute meritele. Dar, pentru că nu avea competență să propună decorarea sa, Andronescu a transmis memoriul Ministerului Educației pentru a fi analizat.

„Din ce îmi amintesc, toată viața a slujit cu mare devoțiune educația. Era atașată de sistem și întreba dacă i s-ar cuveni o disticție. Eu mă bucur că Ministerul Educației a făcut această propunere și că a fost decorată”, a mai spus senatorul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr