Federația Asociațiilor de Părinți face apel la toți părinții să denunțe colecta de bani în școli

Federația Asociațiilor de Părinți face apel la toți părinții să denunțe colecta de bani în școli
Publicat: 07/01/2014, 15:00
Actualizat: 18/05/2015, 16:21

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar (FNAP-IP) cere demascarea practicilor privind colecta de bani din școli și promite ca va păstra confidențialitatea privind identitatea părinților care sesizează situații de acest fel.

„Facem apel la toți părinții, indiferent dacă sunt sau nu în asociația noastră, să nu mai tolereze aceste practici privind colecta de bani pentru cadouri. Este timpul să oprim acest fenomen, care ia amploare de la an la an. De aceea, rog orice părinte care va fi obligat să dea bani la școală să ne anunțe. Promitem confidențialitate legat de numele respectivului părinte, iar noi, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, vom sesiza Inspectoratul Școlar al Municipiului București, dar nu vom expune părinții sau copiii la posibile presiuni”, a declarat pentru MEDIAFAX președintele FNAP-IP, Mihaela Gună.

Întrebată dacă are cunoștință despre faptul că mama unui elev de la Școala nr. 10 din Capitală, care a filmat o învățătoare care cerea bani pentru cadouri de sărbători, a fost exclusă din comitetul de părinți, după cum s-a vehiculat în mediul online, Gună a spus că nu știe, dar se va interesa despre această situație.

„Noi suținem acțiunile părinților, iar dacă mămica respectivă a fost exclusă din comitetul de părinți sau dintr-o organizație de părinți o rugăm să ne anunțe și vom analiza situația. Revin cu apelul către părinți să nu ezite a ne sesiza orice neregulă din școală și o felicităm pe acea mamă care a avut curajul să demaște situația de la Școala 10”, a conchis Gună.

Un apel similar a fost făcut și de către inspectorul general al Inspectoratului Șolar al Municipiului București (ISMB), Constantin Trăistaru care a cerut părinților să sesizeze orice solicitare de bani pentru cadouri sau alte nereguli întâlnite în școlile Capitalei.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București s-a autosesizat, la sfârșitul anului trecut, în cazul unei învățătoare de la Școala nr. 10, care ar fi cerut părinților bani pentru cadourile ce urmau să fie date de sărbători unor angajați ai unității.

Învățătoarea apare cerând bani părinților, într-o înregistrare video, care a fost realizată de mama unui elev.

ISMB a sesizat, în 30 decembrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, în legătură cu presupuse fapte penale săvârșite de învățătoarea Dana Blându, de la Școala nr. 10 din Capitală.

Echipa Inspectoratului Școlar al Municipiului București a început, luni, o analiză la Școala nr. 10. În paralel, la nivelul unității de învățământ se desfășoară o anchetă internă, comisia de cercetare fiind desemnată luni de către Consiliul de Administrație al școlii.

Reprezentanții ISMB au precizat, pentru MEDIAFAX, că aspectele penale în acest caz vor fi analizate de către Parchet, iar cele administrative, de către unitatea de învățământ.

Constantin Trăistaru a spus că, dacă se dovedește că învățătoarea este vinovată, ea riscă sancțiunea maximă a excluderii din învățământ.

Potrivit discuției dintre învățătoare și părinți, surprinsă în înregistrarea video postată pe YouTube, cadrul didactic le reproșează părinților că nu au strâns suficienți bani de cadouri: „Astea-s cadourile voastre? Am sunat. Mai vine ceva, nu mai vine. Atât vă reprezintă? Nu sunteți cartofi, nu sunteți oi să vă învăț!”.

„Eu v-am întrebat: v-ați organizat? Este în politica românească, balcanică, de sărbători să se ofere. Mi s-a spus că aveți un buget de 50 de lei la patru oameni. Și am întrebat cui dați aceste cadouri? Mi s-a spus: trei profesori și un director. Și cealaltă directoare are bube? Și copiii nu salută doctorul, femeile de serviciu?”, le reproșează învățătoarea părinților.

Când un părinte spune că deja au dat 200 de lei în 26 noiembrie și susține că nu este normal să dea 1.000 de lei că vine Moșul, învățătoarea îi răspunde: „Bun, foarte bine, asta vă reprezintă!”.

Învățătoarea spune apoi că de 50 de lei pot fi cumpărate sticle cu băutură pentru paznici: „Cincizeci de lei de la Moș duceți spre cele șapte sticle de băutură pentru bodyguarzi. Șapte ori șapte sunt 49. Ce am cerut, fratele meu, ce am cerut?. Foarte bine, șapte lei pentru bodyguard nu e nicio problemă. Un cadou pentru bodyguard este perfect la 10 lei. Dar ca să îi dai secretarei școlii, bibliotecarei și informaticii …”.

Înrebată de un părinte de ce trebuie să dea bani pentru bibliotecară și pentru informatică, învățătoarea îi răspunde: „Pentru că este în comunitate, doamnă”.

Atunci când părinții îi spun că nu pot da 500 de lei pentru cadouri, profesoara le răspunde: „Nu este problema mea! Pe mine nu mă încălzește, nu primesc onoruri, nu mă mută de la țară, nu mi se întâmplă nimic. Copiii voștri însă o să fie, în schimb, niște săraci în suflet! Pentru că i-am văzut cum doreau să se ducă să ofere”.

Învățătoarea le spune apoi că „următoarea mișcare este de Paște” și le recomandă să se gândească până atunci dacă doresc să se alinieze „unui sistem românesc, balcanic, de stat”.

Aceasta a mai spus că, nici când avea „clasă de țigani”, nu avea așa cadouri.

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, declara pentru MEDIAFAX că instituția ar putea analiza cazul învățătoarei care a cerut părinților bani de cadouri, dar nu a primit deocamdată sesizări și așteaptă finalizarea anchetei inspectoratului școlar.

Asztalos preciza că, dacă CNCD se va ocupa de acest caz, va fi analizată întreaga declarație a învățătoarei sub aspectul unui posibil tratament diferențiat al elevilor în funcție de contribuția părinților, și nu doar afirmația acesteia că nici când avea „clasă de țigani”, nu primea așa cadouri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Cea mai tunată de la mare! A defilat de 1 Mai cu talia de viespe...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Vești proaste despre Florin Piersic. Spitalul l-a îmbolnăvit mai rău
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
FOTO. Unde se ascundea traficantul de migranţi care a atacat cu cuţitul doi poliţişti de...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Test de cultură generală. Care compozitor a fost înmormântat fără inimă?