Prima pagină » Știri » Telefonul Copilului a primit zilnic până la 7 apeluri în 2013

Telefonul Copilului a primit zilnic până la 7 apeluri în 2013

Aproape jumătate dintre cazurile semnalate anul trecut la Telefonul Copilului, care au necesitat intervenția autorităților, au vizat abuzul asupra copilului, în fiecare zi fiind înregistrate până la șapte astfel de cazuri, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, directorul asociației, Cătălina Florea.

La Telefonul Copilului – 116111, în anul 2013 au fost înregistrate 106.885 de apeluri, iar 5.039 dintre cazuri au necesitat, pe lângă consilierea și monitorizarea continuă a specialiștilor asociației, și intervenția instituțiilor abilitate, acest număr fiind cu 18,56 la sută mai mare decât în 2012.

De asemenea, 48,28 la sută din numărul total al cazurilor înregistrate, în care a fost nevoie de intervenția autorităților, adică 2.433 de cazuri, au fost de abuz asupra copilului și violență în familie.

Printre cele mai grave forme de abuz sesizate au fost: molestarea fizică (35,80 la sută), neglijarea (33,61 la sută) și abuzul emoțional (12,39 la sută).

„În anul, la 116111 au fost înregistrate până la șapte cazuri de abuz asupra copilului pe zi”, a declarat directorul executiv de la Asociația Telefonul Copilului, Cătălina Florea.

Din statisticile asociației mai rezultă că 73,68 la sută dintre cazurile de abuz au loc în familia naturală sau în familia extinsă, iar dintre abuzatori, pe primele locuri sunt mama (27,09 la sută), ambii părinți (22,40 la sută) și tata (19,41 la sută).

Asociația Telefonul Copilului a înregistrat și o creștere a numărului de abuzuri sexuale semnalate. Numărul cazurilor de abuz sexual asupra copilului, exploatare prin muncă, cerșetorie și trafic de minori a fost anul trecut cu 12,85 la sută mai mare față de 2012, fiind înregistrate 325 de astfel de situații.

„79 la sută dintre cazurile de abuz sexual au fost raportate de fete sau femei, iar în majoritatea cazurilor, agresorii erau persoane cunoscute copiilor victime. În 65,05 la sută dintre cazuri, victime au fost fete cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani (17,95 la sută), 13-15 ani (27,00 la sută), 16-17 ani (11,96 la sută)”, a mai spus Cătălina Florea.

Principalele probleme semnalate în 2013 de copii la numărul 116111 sunt de ordin psihologic: nevoia de comunicare, neînțelegerile cu părinții sau relația deficitară copil – părinți (76,12 la sută din numărul total al apelurilor).

„Depresia, tulburările de comportament, gândurile suicidale, automutilarea reprezintă 23,88 la sută din numărul apelurilor copiilor. Principalele cauze identificate pe parcursul consilierii au fost: lipsa părinților (plecați în străinătate), neînțelegeri cu părinții, abuzul fizic și neglijarea în familie, decesul părinților, probleme sentimentale și, nu în ultimul rând «bullying-ul», fenomen existent atât în mediul școlar, cât și în mediul online”, a explicat Cătălina Florea

Din datele centralizate de Asociația Telefonul Copilului, dependența digitală este, de asemenea, un fenomen în creștere în rândul copiilor, reprezentând 9,51 la sută din numărul total al apelurilor copiilor, tulburările de comportament având drept cauză și dependența de dispozitive digitale (smartphone, iPad, jocuri virtuale).

Specialiștii Asociației Telefonul Copilului au stabilit, la începutul apelului, starea emoțională a copiilor care i-au contactat. Dintre aceștia, 25,05 la sută erau triști sau se simțeau singuri, 14, 85 la sută reclamau frică sau anxietate, 13,42 la sută apăsare, 8,63 la sută surprindere și speranță, 6,57 la sută frustrare și depresie.

„Tristețea și singurătatea au fost identificate la copiii care au apelat 116111 din nevoia de comunicare, în timp ce frustrarea și depresia s-au manifestat la copiii care nu aveau o relație bună cu părinții, iar frica s-a manifestat în cazurile de abuz și violență domestică. Surprinderea și speranța au fost identificate la copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate și care au găsit la celălalt capăt al firului confortul emoțional”, a explicat directorul executiv al asociației care gestionează numărul 116111.

În 15,90 la sută dintre cazurile semnalate, părinții au solicitat consiliere juridică pentru încredințarea copilului, alocații și indemnizații, pensia alimentară, menținerea legăturilor personale, dreptul la vizită al părintelui care nu a obținut încredințarea copilului, ordonanța președințială, părăsirea țării cu un minor, înregistrarea tardivă a nașterii, precum și drepturile copilului.

Cele mai multe situații semnalate sunt din mediul rural, majoritatea din Muntenia (23,26 la sută), urmată de Moldova (16,95 la sută), București (15,26 la sută), Transilvania (11,27 la sută), Oltenia (10,50 la sută), Dobrogea (5,16 la sută) și Banat (3,73 la sută). În 13,87 la sută dintre situațiile semnalate, cei care au sunat la Telefonul Copilului nu au dorit să spună în ce regiune locuiesc.

În ceea ce privește repartizarea pe județe, cele mai multe cazuri au fost înregistrate din Constanța, Buzău, Iași, Teleorman, Olt, Neamț, Ilfov, Prahova, precum și din București – Sectorul 5, iar cele mai puține, din Sălaj, Harghita, Covasna, Satu Mare, Bihor și Bistrița-Năsăud.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli