Prima pagină » Sport » Adi Mutu, prezentat oficial la Petrolul. Ce promisiuni a făcut „briliantul”

Adi Mutu, prezentat oficial la Petrolul. Ce promisiuni a făcut „briliantul”

Adi Mutu, prezentat oficial la Petrolul. Ce promisiuni a făcut
Atacantul Adrian Mutu a declarat, marți, la prezentarea oficială, că obiectivul său la Petrolul Ploiești este să evolueze în cât mai multe partide și să marcheze goluri, însușindu-și totodată aspirațiile echipei - cupa și campionatul.

Atacantul Adrian Mutu a declarat, marți, la prezentarea oficială, că obiectivul său la Petrolul Ploiești este să evolueze în cât mai multe partide și să marcheze goluri, însușindu-și totodată aspirațiile echipei – cupa și campionatul.

„Totul a pornit de la o discuție cu Cosmin Contra, apoi mi s-a părut o idee interesantă. Au fost niște negocieri, nu puteam spune că sunt sută la sută jucătorul Petrolului de vreme ce nu semnasem un contract. Acum am rezolvat foarte simplu, am reziliat contractul și am plecat. Obiectivul meu personal este să joc toate meciurile, să dau cât mai multe goluri, să ajut echipa. Trebuie să demonstrez că prin venirea mea am adus ceva nou la echipă, suntem încă în cursa atât pentru campionat cât și pentru cupă. Sunt și obiectivele mele personale. Din punct de vedere fizic sunt OK, sper ca într-o lună să pot fi pregătit cât mai bine posibil. Presiunea e normală, sunt obișnuit să se aștepte mult de la mine. Nu e nicio problemă, sper să pot răsplăti conducerea și suporterii cu goluri”, a declarat Mutu, care a semnat un contract valabil pentru un an și juătate cu gruparea prahoveană.

Atacantul a precizat că în vara anului trecut a negociat cu Dinamo, dar acționarul Ionuț Negoiță i-a transmis că nu intră în planurile echipei bucureștene: „Eu voiam să revin încă din vară când am negociat cu Dinamo, dar din păcate nu s-a putut. Nu am ajuns la Dinamo dar nu din cauza mea, am mai spus-o. Eu mi-am dorit, m-am simțit bine la Dinamo, făcusem o promisiune, dar domnul Negoiță mi-a spus că planurile echipei Dinamo se bazează pe tineri și că eu nu intru în aceste planuri. Le-am mulțumit frumos și le-am urat succes în continuare”.

Adrian Mutu regretă faptul că nu a putut să-și încheie cariera la Fiorentina, unde a traversat cea mai bună perioadă a sa, echipă cu care a purtat discuții înainte de a semna cu Petrolul. „Cu Fiorentina am discutat, era o idee interesantă, doar asta mă putea împiedica să vin la Petrolul, cred că toată lumea putea înțelege că e echipa mea de suflet și că ar fi fost interesant să-mi închei cariera la Fiorentina. Le mulțumesc că s-au gândit la mine, suporterii au fost extraordinari, dar acum doar Petrolul contează, sunt jucătorul lor”, a mai spus Mutu.

Atacantul român va locui la București, alături de familie: „Voi sta la București, voi veni și cu familia. Fetițele nu știu încă limba română, vom căuta o școală cu predare în limba engleză, la București sau la Ploiești”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Psihologii sunt de acord că persoanele cărora nu le place să vorbească dimineața au aceste caracteristici
Digi24
România a pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro
Cancan.ro
Meteorologii, în alertă: Un val uriaș de praf african a intrat în Europa. Când ajunge în România ⬇️
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
De ce ar putea alege Trump weekendul prelungit de Paște pentru o operațiune terestră în Iran
Mediafax
Consumul de gaze din această iarnă a fost cu 4% mai mare decât media ultimilor trei ani. Cât a rămas în depozite la finalul sezonului de extracție – Datele oficiale ale Transgaz
Click
Cum prepară Anna Lesko rulada de post cu ciuperci, legume și verdeață. Secretul vedetei pentru un preparat de excepție
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
Zodia feminină care va primi inelul de logodnă în aprilie 2026, potrivit celebrei Cristina Demetrescu
Ce se întâmplă doctore
Imagini uitate cu Ramona Olaru în tinerețe, când nu era celebră! Nimeni nu a mai recunoscut-o în aceste fotografii
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru
Descopera.ro
Chiar și bărbații au un „punct G” despre care puțini știu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Un implant mai mic decât un bob de sare îți poate citi creierul în timp real