Prima pagină » Economic » Topul celor mai populare stațiuni austriece pentru schiatul de primăvară

Topul celor mai populare stațiuni austriece pentru schiatul de primăvară

Vremea bună, prețurile mici de final de sezon și lipsa aglomerației, se numără printre avantajele care au convins anul trecut 50.000 de români să meargă la schi în stațiunile din Austria în lunile de primăvară.

Vremea bună, prețurile mici de final de sezon și lipsa aglomerației se numără printre avantajele care au convins anul trecut 50.000 de români să meargă la schi în stațiunile din Austria în lunile de primăvară. Anul acesta, se estimează că numărul celor pasionați de sporturile de iarnă care vor ajunge pe pârtiile din Tirol, Innsbruck sau Schladming-Dachstein va fi și mai mare, iar austriecii se pregătesc deja să îi întâmpine și să le garanteze, cu ajutorul celor peste 20.000 de tunuri de care dispun, un strat optim de zăpadă până la finalul lunii aprilie.

„Creșterea numărului de turiști în luna mai 2013 față de aceeași perioadă a anului anterior a depășit 5% și anticipăm că acest trend se va accentua în 2014 și în anii viitori”, a declarat Gabriele Lenger, directorul Oficiului de Turism al Austriei în România.

Mai multe ponturi pentru un sejur perfect, oferte de vacanță și destinații deosebite din lume pe pagina de Facebook „Tips and Travel”

„Turiștii încep să simtă beneficiile practicării sporturilor de iarnă în lunile mai blânde de primăvară, perioadă în care beneficiază atât de calitatea impecabilă a pârtiilor pentru care Austria este recunoscută, dar și de temperaturile mai ridicate”, a mai explicat Lenger.

FOTO: Oficiul de Turism al Austriei în România

Românii care nu au reușit să plece în vacanță la schi până acum se pot îndrepta astfel spre destinații din Austria unde în următoarele luni vor beneficia de condiții bune pentru practicarea sporturilor de iarnă și vor avea ocazia să participe la o serie de evenimente care vor fi organizate până la finalul lunii aprilie.

Topul celor mai populare regiuni pentru schiatul de primăvară

1. Tirol

În Landul Tirol, poți schia până în luna iunie pe cei cinci ghețari din regiune. Tot aici, se poate participa la o serie de evenimente care se vor organiza la finalul sezonului de schi.

Printre acestea se numără Concertul Top of the Mountain, la pe scena căruia va urca și cântărețul Robbie Williams (4 mai), Electric Mountain Festival (2 – 4 aprilie) la care vor particpa unii dintre cei mai cunoscuți DJ și Mountin Beach Party (5 aprilie).

2. Innsbruck

La Olympia SkiWorld Innsbruck, turiștii au la dispoziție nouă pârtii de schi pentru care au nevoie de un singur permis de acces. Acestea depășesc 300 de kilometri lungime și au niveluri de dificultate diferite. Turiștii care optează până în luna aprilie pentru un pachet Olympia SkiWorld Innsbruck vor beneficia de transport gratuit cu autobuzul până la pârtia dorită și de cazare la un hotel de 4 stele.

3. Schladming-Dachstein

Acest domeniu schiabil se află la 800 de kilometri de Timișoara și îi așteaptă pe turiști până la finalul lunii aprilie. Aici, pasionații de sporturi de iarnă au la dispoziție 50 de cabane unde se pot caza și unde pot servi bucate tradiționale din Stiria.

4. Salzburg

Salzburg este o destinație ideală pentru cei care vor să combine sporturile de iarnă cu activitățile culturale. Aici se va organiza, în perioada 12 – 21 aprilie, Festivalul de Paște.

5. Hochzillertal Kaltenbach

Hochzillertal Kaltenbach a fost declarată cea mai bună stațiune de schi din lume. Circa 90% dintre pârtii dispun de aparate pentru zăpadă artificială și de instalații care le permit schiorilor să le parcurgă și pe timpul nopții.

Fii la curent cu știrile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Piatra Teiului, marele viaduct de pe lacul Bicaz. Cum s-a schimbat locul de la porțile Moldovei, Bucovinei și Transilvaniei
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
Două zodii intră într-o perioadă de aur începând cu 21 mai. Se vor afla sub o stea norocoasă, apar oportunități importante și se anunță reușite în plan financiar și sentimental
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Utilizarea medicamentelor pentru slăbit poate avea un dezavantaj surprinzător