Prima pagină » Știri » Cardul de sănătate, obligatoriu din 2015

Cardul de sănătate, obligatoriu din 2015

Cardul de sănătate, obligatoriu din 2015
Până la 3 februarie au fost realizate 5.399.000 de carduri

Pacienții vor prezenta cardul de sănătate, obligatoriu, de fiecare dată când merg la control, începând din ianuarie 2015, producția și distribuirea acestuia fiind prevăzută să se încheie până la sfârșitul lunii septembrie 2014, a anunțat, marți, președintele CNAS, Cristian Bușoi.

„Imprimeria Națională și Serviciu de Distribuție Pașapoarte care se ocupă cu personalizarea datelor au atins recordul de 55.000 de carduri pe zi, lucrând în trei schimburi, șapte zile din șapte. În acest context, ritmul de un milion de carduri pe lună va crește la 1,5 milioane, astfel încât, până la sfârșitul lunii septembrie, să fie terminată atât producția cât și distribuția tuturor cardurilor”, a spus președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Cristian Buștoi a precizat că până la 3 februarie au fost realizate 5.399.000 de carduri, iar alte 9,5 milioane vor fi realizate în primele șase-șapte luni, fiind estimat ca termen sfârșitul lunii august. El a adăugat că în acest fel distribuția celor 15 milioane de carduri poate fi încheiată la sfârșitul lunii septembrie, pentru ca în ultimul trimestru să fie implementat sistemul.

„De la 1 ianuarie 2015, orice serviciu medical va fi oferit doar cu prezentarea cardului electronic”, a mai spus Bușoi.

Președintele CNAS a adăugat că, în opinia lui, distribuirea cardurilor ar trebui făcută în două etape, prima la sfârșitul lunii mai – începutul lunii iunie, pentru 10 milioane de persoane, iar ultima în septembrie, dacă producția se va încheia în august.

„Fac apel către toți furnizorii de servicii, atât publici cât și privați, care sunt în contract cu casele de asigurări de sănătate, să-și achiziționeze cititoare pentru aceste carduri. Intenționăm să facem un proiect-pilot pentru toți cei 10.000 de pacienți aflați în serviciile de dializă, astfel că vom selecta 10.000 de pacienți și vom produce în februarie cardurile pentru ei. Este o fază pilot amplă, mai amplă decât aceea din Arad anul trecut, făcută pentru hemodializă. Vorbim de un eșantion de 10.000 de oameni, din centre din toată țara, cu persoane din toate categoriile sociale”, a mai spus Bușoi.

Președintele CNAS a precizat că cititoarele de card trebuie luate de fiecare furnizor din bugetul propriu, cele mai ieftine fiind între 30 și 50 de euro.

Cristian Bușoi a mai spus că dosarul electronic va fi testat o lună, până în 21 martie, iar din 21 aprilie va fi disponibil ca infrastructură IT.

„Dosarul electronic, la fel ca și prescripția electornică, sunt realizate din fonduri europene. Producția pentru dosarul electronic va putea să înceapă, descărcarea datelor este mai anevoioasă decât aceea pe cardul de sănătate. Pacienții care nu doresc să-și treacă datele în dosarul electronic, nu vor fi obligați, dar eu sunt convins că datele personale vor fi respectate cu sfințenie”, a precizat președintele CNAS, estimând că cel puțin 20 de milioane de români vor avea dosar electronic.

Bușoi a mai spus că, în perioada 21 martie – 21 aprilie, va face o sesiune de testare și una demonstrativă pentru proiectul privind dosarul electronic, astfel încât să poată fi aduse îmbunătățiri și modificări.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce obicei ar trebui să evite părinții când vine vorba de hrănirea celor mici?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!