Prima pagină » Știri externe » Justiția franceză anchetează cu privire la fotografiile publicate de Closer

Justiția franceză anchetează cu privire la fotografiile publicate de Closer

Justiția franceză anchetează cu privire la fotografiile publicate de Closer
Justiția franceză a deschis o anchetă după ce revista Closer a publicat la 17 ianuarie o fotografie cu actrița Julie Gayet la volanul mașinii, la o săptămână de la dezvăluirile referitoare la relația acesteia cu președintele Francois Hollande, relatează AFP.

Ancheta preliminară, pentru „încălcarea vieții private”, a fost declanșată în urma unei plângeri depuse de actrița Julie Gayet după publicarea unui al doilea set de fotografii, a anunțat procurorul din Nanterre, Robert Gelli.

Potrivit procurorului, plângerea vizează în special cel de-al doilea număr al revistei Closer, în care Julie Gayet apare la volanul mașinii sale, un loc privat, potrivit legii franceze.

Actrița a mai depus o plângere, în martie 2013, pentru identificarea autorilor zvonurilor privind o relație a sa cu președintele Franței, însă ancheta deschisă de Parchetul din Paris a fost clasată în luna august.

Noua ofensivă judiciară declanșată de actriță are loc în paralel cu procesul civil pentru încălcarea vieții private vizând revista Closer care începe la 6 martie la tribunalul din Nanterre. În acest proces, Julie Gayet a cerut despăgibiri în valoare de 50.000 de euro și plata a 4.000 de euro pentru cheltuieli de judecată, precum și publicarea deciziei justiției în paginile revistei.

Revista Closer a dezvăluit la 10 ianuarie relația actriței, în vârstă de 41 de ani, cu președintele Francois Hollande. După două săptămâni de mediatizare intensă a scandalului, Francois Hollande și-a anunțat, la 25 ianuarie, despărțirea de Valerie Trierweiler, partenera sa oficială din 2007.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce obicei ar trebui să evite părinții când vine vorba de hrănirea celor mici?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!