Prima pagină » Știri » Tatăl lui Andrei Postelnicu: Sâmbătă seară am aflat despre dispariția lui; nu avem nicio altă veste

Tatăl lui Andrei Postelnicu: Sâmbătă seară am aflat despre dispariția lui; nu avem nicio altă veste

Tatăl jurnalistului Andrei Postelnicu, dispărut în SUA, spune că a început să se îngrijoreze după ce tânărul nu a mai sunat acasă, aflând ce s-a întâmplat sâmbătă seară, de la autoritățile americane.

„Sâmbătă seara am aflat de dispariția lui. Andrei trebuia să ne dea un telefon, nu a făcut-o și am început să avem semne de întrebare. Nu am avut cu cine să vorbim în SUA, doar cu autoritățile, iar acum a plecat acolo și iubita lui Andrei, care era în Anglia, unde locuiesc împreună. El plecase mai devreme în America și urmau să se întâlnească amândoi acolo după câteva zile”, a declarat Mihai Postelnicu, marți, pentru corespondentul MEDIAFAX.

El a afirmat că așteaptă vești de la autoritățile americane, care i-au spus că îl vor contacta atunci când vor avea noutăți.

„În acest moment așteptăm. Am luat legătură cu autoritățile americane, au spus că nu vor face comentarii până nu termină ancheta. Le-am dat numărul meu de telefon și mi-au spus că mă vor contacta atunci când vor avea rezultate. Deocamdată nu mai am nicio veste în plus”, a mai spus Mihai Postelnicu.

Bărbatul a precizat că până în prezent nu a fost contactat de către autoritățile române în legătură cu dispariția fiului său.

Mihai Postelnicu a mai spus că Andrei avea brevet de trei ani și că nu era pentru prima dată când pilota un avion.

„Avea brevetul de trei ani. Îl obținuse în Franța, inițial a încercat în România, dar i-au spus că nu corespunde, iar atunci a mers în Franța, a făcut școala și a luat brevetul acolo. Avea destule ore de zbor, nu era prima oară când pilota”, a mai afirmat tatăl lui Andrei Postelnicu.

Părinții lui Andrei Postelnicu locuiesc în Constanța. Mihai Postelnicu este fotograf, iar soția acestuia, Mihaela, este profesoară de limba franceză.
Andrei Postelnicu a urmat cursurile Liceului „George Călinescu” din Constanța, după care a studiat în străinătate.

El era stabilit de mai mulți ani în Marea Britanie și a colaborat ca jurnalist cu mai multe publicații din țară.

Andrei Postelnicu a lucrat timp de opt ani pentru cotidianul britanic Financial Times și pentru Bloomberg News. Activitatea sa jurnalistică include reportaje, articole de analiză și comentarii pentru BBC, RFI, Foreign Policy și Newsweek.

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a declarat, marți, că, momentan, MAE nu are confirmarea oficială privind faptul că Andrei Postelnicu ar fi pilotat avionul dispărut vineri în SUA.

„Am transmis instrucțiuni în cursul acestei dimineți prin Direcția Generală Afaceri Consulare către Ambasada noastră la Washington să fie în permanent contact cu autoritățile americane. Din informațiile pe care le primisem de la Ambasada noastră la Washington până să începem audierea la comisiile parlamentare (ora 14.00 – n.r.) se confirmă dispariția unui avion în legătură cu care existau indicii că ar fi existat și un cetățean român. Nouă nu ne-a fost confirmată până în urmă cu puțin timp, în mod oficial, identitatea” pilotului, a precizat Titus Corlățean.

Șeful diplomației a spus că sunt în curs de desfășurare operațiunile de salvare întreprinse de autoritățile americane.

„Noi avem informația că, din păcate, condițiile meteo erau destul de proaste, dar se fac toate eforturile. În orice caz, la nivelul ambasadei suntem în legătură permanentă cu autoritățile americane și, pe măsură ce vom avea informații, le vom comunica în primul rând familiei, că așa este firesc, și mai departe la nivelul opiniei publice”, a precizat Corlățean.

Întrebat dacă MAE a luat legătură cu familia jurnalistului de origine română, Titus Corlățean a subliniat că nu poate face comentarii cu privire la identitatea pilotului, cât timp partea americană nu a comunicat în mod oficial.

„Există elementele apărute pe care dumneavoastră le-ați prezentat în presă, dar am obligația să fiu prudent în declarații până nu avem elementele oficiale comunicate de partea aemericană”, a spus Corlățean.

Un avion pilotat de jurnalistul britanic de origine română Andrei Postelnicu a dispărut vineri noapte în largul Floridei, relatează presa locală americană, în pagina electronică.

Echipele de salvare au găsit lucruri aparținând pilotului, identificat drept Andrei Postelnicu, relatează stația locală a CBS.

Potrivit WPTV, localnicii ar fi găsit o gheată și un rucsac aparținând pilotului, în apropiere de Insula Hutchinson, dar nicio urmă a avionului. În plus, nu a fost depistat nici vreun semnal de ajutor din larg.

Avionul a decolat de pe aeroportul Marathon din Florida Keys și ar fi trebuit să ajungă la Vero Beach vineri noaptea, relatează site-ul keysnet.com. Acesta a dispărut undeva în apropiere de insula St. Lucie. Căutările aeriene se concentrează pe posibilitatea ca acesta să se fi prăbușit în Oceanul Atlantic.

Postelnicu a închiriat avionul, un Piper PA-28 Cherokee, de la o companie locală cunoscută ca „Pilot’s Paradise”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Presa maghiară despre alegerile de la București: „Aproape nimănui nu i-a păsat cine va fi noul primar”
Digi24
Cea mai mare problemă cu care se va confrunta noul primar al Bucureștiului. „Nu e normal să nu ai căldură iarna. E strigător la cer”
Cancan.ro
Totul despre Cristina Simona Ciucu, soţia primarului Capitalei. Ce firmă deține împreună cu Ciprian Ciucu
Prosport.ro
FOTO. Catrinel Menghia și Diana Munteanu, vizite în apartamentul lui Adi Mutu: „Mi-a spus să-i zic că sunt vărul lui”
Adevarul
Britanicii susțin că România și Danemarca sunt în primejdie. Expert român: „Pericolul real există și se manifestă deja”
Mediafax
Situație incredibilă într-o comună din Botoșani: după tată și mamă, a venit rândul fiicei să conducă primăria
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Cele trei puncte la care țarul nu va renunța. Consilierul lui Putin dezvăluie liniile roșii peste care Rusia nu va trece
Cancan.ro
Prima gafă de primar a lui Ciprian Ciucu! L-a atacat direct pe Nicușor Dan: 'Mi-a scăpat acest lucru'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-minune cu care a slăbit Ozana Barabancea. Are o siluetă trasă prin inel și arată mai bine ca-n tinerețe!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
E legal să oprești cu avariile în fața unei farmacii sau brutării? Răspunsul oficial
Descopera.ro
Ce spune ȘTIINȚA despre oamenii care ADORĂ sensurile giratorii?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
10 lucruri despre Facebook pe care poate nu le știai