Prima pagină » Magazin » Elena Băsescu vrea să rămână însărcinată din nou: „În vreo două-trei luni, după campania electorală”

Elena Băsescu vrea să rămână însărcinată din nou: „În vreo două-trei luni, după campania electorală”

Elena Băsescu vrea să rămână însărcinată din nou: „În vreo două-trei luni, după campania electorală
Elena Băsescu nu și-a anunțat încă o nouă candidatură, dar vorbește despre plenurile de campanie.

Elena Băsescu se pregătește de campania electorală pentru europarlamentare, dar și de o nouă sarcină. Fiica cea mică a președintelui nu și-a anunțat până acum oficial intențiile legate de o nouă candidatură pentru Parlamentul European, pe listele Mișcării Populare sau ca independent, însă și-a admis planurile de campanie. 

Surse politice au declarat pentru gândul la momentul înființării oficiale a Partidului Mișcarea Populară că un loc eligibil pe lista noii formațiuni îi este ca și rezervat fiicei președintelui. Oficial, lista PMP pentru europarlamentare se va decide în urma alegerilor interne din partid. Elena Băsescu beneficiază însă, în interiorul formațiunii „nășite” de tatăl său, atât de notorietate cât și de susținerea Elenei Undrea, liderul informal al PMP.

Invitată vineri la PRO TV, la emisiunea „La Măruță”, Elena Băsescu a anunțat că vrea în foarte scurt timp un al doilea copil. „Vreau al doilea copil până la jumătatea anului viitor”. Într-un astfel de calendar, fiica președintelui a menționat că dorește să rămână din nou însărcinată „în două-trei luni, după campania electorală” care se încheie cu alegerile din 25 mai.

Preocupată acum de fetița ei, Sofia Anais, Elena Băsescu a povestit că a luat 20 de kilograme în prima sarcină, dar a scăpat până acum de 16. Convinsă că astfel „stimulează lactația”, în primele luni de viață ale fiicei sale, Elena Băsescu a recurs la o „rețetă” care a inclus nu mai puțin de trei beri fără alcool pe zi. „Am început să beau trei beri pe zi după ce am născut. Bere fără alcool, trei beri pe zi, și este adevărat ce se spune că stimulează lactația”, crede fiica cea mică a președintelui.

În 2009, Elena Băsescu a intrat în Parlamentul European din postura de candidat independent. A avut însă sprijinul deschis al ministrului Tineretului de atunci, Monica Iacob Ridzi, condamnată la 3 ani de închisoare cu executare anul acesta pentru evenimentele din bani publici pe care le-a organizat și la care EBA a participat, în campanie, pentru a-și întări notorietatea. Totodată, o investigație jurnalistică a Hotnews a scos la iveală o schemă de colectare a voturilor pentru EBA ulterior confirmată de lideri ai PDL: democrat-liberalii s-au asigurat că în fiecare secție de votare din cele peste 18.000 din țară există minimum 10 persoane din rândul lor care își dau votul pentru fiica președintelui, un candidat independent având nevoie de validarea în cel puțin jumătate dintre județele țării.

:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un copil de numai 4 ani, bătut de un vecin în Sectorul 4 al Capitalei! Martorii au sunat la 112. De la ce ar fi pornit conflictul
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...