Prima pagină » Știri » Zece angajați de la UM Sadu, între care și un fost director, condamnați la închisoare cu suspendare

Zece angajați de la UM Sadu, între care și un fost director, condamnați la închisoare cu suspendare

Zece angajați de la UM Sadu, între care și un fost director, condamnați la închisoare cu suspendare
Cei zece angajați de la Uzina Mecanică Sadu, între care fostul director general al unității Nicolae Dijmărescu, judecați în dosarul de trafic de armament furat din uzină și vândut pe piața neagră au fost condamnați la închisoare cu suspendare, încadrarea unor fapte făcându-se pe noul Cod Penal.

Cei zece angajați de la Uzina Mecanică Sadu, între care fostul director general al unității Nicolae Dijmărescu, judecați în dosarul de trafic de armament furat din uzină și vândut pe piața neagră au fost condamnați la închisoare cu suspendare, încadrarea unor fapte făcându-se pe noul Cod Penal.

Potrivit sentinței pronunțate, joi, de Tribunalul Gorj, muncitorul Ion Bălțătoiu, acuzat că a furat muniție pentru a o vinde unui ofițer sub acoperire, a fost condamnat la trei ani de închisoare și alți trei ani de interzicere a unor drepturi civile, executarea pedepsei fiind suspendată pe o perioadă de încercare.

Inițial, bărbatul a fost trimis în judecată pentru furt, dar în baza prevederilor din noul Cod Penal, el a fost judecat și condamnat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Ion Bălțătoiu a fost arestat preventiv în acest dosar în 25 martie anul trecut, iar în 6 noiembrie a fost eliberat. El a fost prins în flagrant în timp ce vindea muniție furată, operațiunea fiind organizată de Poliția Județeană Gorj.

Alți doi inculpați din dosar, Ioan Zăvoianu, reglor la Secția Pirotehnică, și Dumitru Borcan, maistru la UM Sadu, au fost condamnați la câte șase luni de închisoare cu suspendare.
Dumitru Borcan a fost acuzat că acoperea lipsa cartușelor furate prin trecerea unor plusuri fictive în gestiune. De asemenea, el nu a evidențiat în gestiune întreaga producție de muniție existentă, anchetatorii descoperind un plus de 56.000 de cartușe.

Un alt angajat al Uzinei Mecanice Sadu, Ștefan Chirițescu, în gestiunea căruia anchetatorii au descoperit un plus de 107.000 cartușe, a fost, de asemenea, condamnat la cinci ani de închisoare cu suspendare.

Nicolae Dijmărescu, fost director general al UM Sadu, a fost condamnat de magistrații gorjeni la un an de închisoare cu suspendare și un an de interzicere a unor drepturi civile.
În urma flagrantului din 25 martie 2013, procurorul Emil Moța de la Parchetul Tribunalului Gorj a dispus reținerea celor zece persoane, inclusiv a directorului general de atunci al UM Sadu, Nicolae Dijmărescu, dar și a șefului Serviciului Pază, Marius Borcan.

Tot joi, instanța a decis ca Marius Borcan și alți patru inculpați, agenți de pază și muncitori, să achite câte o amendă administrativă de 290 de lei, pe care însă nu o vor plăti, suma fiind dedusă din cele 24 de ore în care au fost reținuți, în urmă cu un an.

Toți inculpații au fost obligați de instanță să achite cheltuieli de judecată ce ajung până la 1.400 de lei.

Sentința Tribunalului Gorj nu este definitivă.

În 25 martie, Poliția Română, cu sprijinul SRI, a organizat un flagrant în localitatea Bumbești Jiu, localitate în care își desfășoară activitatea Uzina Mecanică Sadu.

Astfel, un ofițer sub acoperire a cumpărat câteva sute de cartușe furate, vânzătorul fiind un angajat al uzinei mecanice.
După realizarea flagrantului care a dus la deconspirarea rețelei, anchetatorii s-au prezentat cu mandat de percheziție la Uzina Mecanică Sadu, muncitorii aflați atunci la muncă fiind trimiși acasă.

Anchetatorii au făcut un proces de inventariere a activelor uzinei, surse judiciare precizând că muncitorii aveau acces la milioane de cartușe produse aici anual și a căror evidență nu era ținută cu rigoare de nimeni din conducerea uzinei.

Gigi Ciuncanu, [email protected]

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
„Consideră că suntem epuizați”. Putin crede că SUA sunt slăbite de războiul cu Iranul, potrivit serviciilor secrete americane
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Prosport.ro
Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Adevarul
Radu Miruță, despre apărarea României: „Nu vrem modernizarea Armatei? Atunci să vorbim în limba rusă”. Ce urmează după miliardele din SAFE
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„E un nou standard?” Clientul unui restaurant din Cluj, revoltat de ce a găsit pe nota de plată
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Victoria Ionescu, îngropată cu porecla pe cruce. Cine este 'Natasha', de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes