Leul s-a depreciat vineri în raport cu euro și dolarul american

Leul s-a depreciat vineri în raport cu euro și dolarul american
Publicat: 14/03/2014, 13:59

Leul s-a depreciat vineri și în raport cu dolarul american, cursul de referință urcând de la 3,2298 lei/dolar la 3,2465 lei/dolar.

În același timp, cursul de referință leu/franc elvețian a crescut de la 3,7092 unități la 3,7135 unități.
Cursurile de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

Prima tranzacție de vineri a fost realizată la 4,5130 lei/euro, cu 0,7 – 0,9 bani peste cotațiile de joi din jurul orei 16:30, de 4,5040 – 4,5060 lei/euro.

În prima parte a zilei, schimburile au fost perfectate la cotații apropiate de 4,51 lei/euro.
„Lipsa unei rezoluții înainte de referendumul de duminică din Crimeea va conduce probabil la continuarea deprecierii leului vineri, debutul burselor euopene reprezentând un semn în acest sens. Credem totuși că pierderi ale leului dincolo de 4,52 unități ar reaprinde temerile de intervenții ale băncii cantrale, similar cu astfel de episoade în săptămânile precedente”, potrivit unui raport ING Bank transmis vineri dimineață.

Ratele medii ale dobânzilor afișate vineri dimineață de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au continuat să scadă și au ajuns la 0,51 – 1,01% pe an, de la 0,63% – 1,13% pe an joi. Dobânzile sunt sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an, dar peste rata dobânzii la facilitatea de depozit practicată de banca centrală, de 0,5% pe an.

Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au scăzut nesemnificativ de la 0,82% – 1,32% pe an la 0,73 – 1,23% pe an.
Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadență la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt și mediu, este de 3%.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au...
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagine controversată, în costum de baie, în Vinerea Mare! Rebela tenisului românesc...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare:...
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Protest în Ungaria. Mii de oameni s-au adunat la un miting organizat de rivalul lui...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Marcel Pavel a fost la un pas de moarte. Ce i s-a întâmplat marelui artist
Avertisment teribil: Rusia pregătește acte violente și sabotaje în Europa
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cum a schimbat Charles Darwin înțelegerea evoluției pe Pământ