Prima pagină » Sport » Mesajul trimis de Mihai Stoica din închisoare

Mesajul trimis de Mihai Stoica din închisoare

Mesajul trimis de Mihai Stoica din închisoare
Fostul manager al FC Steaua, Mihai Stoica, condamnat la trei ani și șase luni în Dosarul transferurilor, a postat, duminică, un mesaj pe Facebook, în care precizează că nu se plânge de nimic în închisoare și promite că va fi mai puternic și mai motivat când va ieși din penitenciar.

„Mi-am zis că cel mai bine e să stau low profile, dar, din păcate, nu prea mă lasă unii. Îi rog, totuși, să aibă puțină decență în ceea ce mă privește. Să nu mai abereze. Nu mă cert cu nimeni aici, nu fac plângeri din cauza condițiilor în care stăm sau a condițiilor meteo. Austeritatea nu este sinonimă cu mizeria. Chiar dacă sunt într-o situație cel puțin ciudată, pe care nimeni nu mi-o poate explica, executând o pedeapsa pe care nimeni n-a solicitat-o, promit tuturor că voi ieși mai puternic, mai motivat și la fel de efervescent”, a scris Stoica, pe Facebook.

Stoica și alți șapte oameni de fotbal au fost condamnați, la 4 martie, la pedespse cu înhisoarea, în Dosarul transferurilor. La 7 martie, avocații lui Mihai Stoica au depus la Curtea de Apel București contestație în anulare în cazul condamnării sale, care va fi judecată în 21 martie.

Mihai Stoica este încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Șerban Huidu, reacție după incidentul vulgar de la petrecerea Antena 1: „La noi n-au fost imagini dubioase pe ecrane”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!