Prima pagină » Știri externe » Siria. Cel puțin șase persoane au fost ucise într-un atentat cu mașină capcană

Siria. Cel puțin șase persoane au fost ucise într-un atentat cu mașină capcană

Siria. Cel puțin șase persoane au fost ucise într-un atentat cu mașină capcană
Agenția de presă de stat Sana a confirmat atentatul.

„Cel puțin șase persoane au fost ucise, printre care femei și copii”, în acest atac comis în cartierul Zahraa, a anunțat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), care se bazează pe o rețea de militanți și surse medicale civile și militare din Siria.

Agenția de presă de stat Sana a confirmat atentatul.

Homs, care era al treilea cel mai mare oraș din Siria și centrul industrial al acestei țări, a fost teatrul unora dintre cele mai grave violențe de la începutul revoltei împotriva lui Bashar al-Assad la 15 martie 2011.

Doar câteva cartiere din centrul orașului mai sunt controlate de rebeli. Asediați de aproape doi ani de regim, locuitorii sunt supuși bombardamentelor zilnice și suferă din cauza lipsurilor.

Mai la nord, lupte aveau loc în al doilea oraș al țării, Alep, între rebeli și combatanți loiali regimului. Elicoptere au lansat butoaie cu explozibili asupra unui cartier controlat de rebeli, potrivit OSDO. Cel puțin un bărbat a fost ucis în bombardamentele regimului și 11 militari au murit în lupte.

Pe de altă parte, o activistă antiguvern, Marcel Shehwaro, și o prietenă de-a ei au fost arestate de o grupare armată rebelă, Armata Mujahedinilor, și vor fi aduse în fața unui tribunal islamic pentru că au refuzat să poarte văl, au anunțat militanți din Alep.

Totodată, un obuz a lovit Piața Omeiazilor din centrul Damascului și a ucis un polițist, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul securității.

Gaidau Ion, [email protected]

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!