Prima pagină » Știri externe » Ban Ki-moon se declară „foarte îngrijorat”, la Moscova, de criza ucraineană

Ban Ki-moon se declară „foarte îngrijorat”, la Moscova, de criza ucraineană

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon s-a declarat joi "foarte îngrijorat" de criza ucraineană, la începutul unei reuniuni, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin, relatează AFP.

„În calitate de secretar general (al ONU), nu pot decât să fiu foarte îngrijorat de situație”, a spus Ban Ki-moon, exprimându-și dorința de a discuta despre criza ucraineană cu președintele rus.

Putin a salutat, la rândul său, rolul ONU în soluționarea conflictelor.

„Apreciem foarte mult eforturile dumneavoastră în reglementarea, în trecut, a crizelor din lume”, a declarat Putin.

ONU a anunțat miercuri o vizită neprevăzută la Moscova a lui Ban Ki-moon, care urmează să efectueze ulterior o vizită la Kiev.

În capitala ucraineană, Ban Ki-moon se va întâlni cu președintele interimar Oleksandr Turcinov și premierul Arseni Iațeniuk, dar și cu „reprezentanți ai societății civile”.

„Secretarul general a îndemnat constant ca o soluție să fie ghidată de principiile Cartei ONU”, și anume suveranitatea și integritatea teritorială a statelor, a subliniat ONU miercuri într-un comunicat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, consultări astăzi cu liderii grupurilor parlamentare şi parlamentarii neafiliaţi
Digi24
„De acum înainte, Moscova nu mai doarme niciodată”. Cum a reușit Ucraina să încline balanța în favoarea sa în războiul dronelor
Cancan.ro
Plouă zile la rând în București. Pe ce dată trece potopul, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
De ce ne refuză Germania trupele, deși trimite Patriot în Turcia? Cum poate Bucureștiul să forțeze mâna Berlinului
Mediafax
Oficial! Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română
Click
A renunțat la munca de birou și și-a construit o căsuță din panouri de paie: „Rămâneam fără bani și eram nevoit să mă împrumut”
Digi24
Reacția lui Traian Băsescu la criza politică: „Niște amatori de proastă calitate”. Ce crede despre alegerea unui premier tehnocrat
Cancan.ro
Lora, amenințată cu MOARTEA! A cerut protecția Poliției
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Descopera.ro
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Femeile singure care își cumpără locuințe spun că independența financiară le afectează viața amoroasă