Prima pagină » Știri » Ponta anunță creșterea a 234.000 de pensii, după o decizie a Curții Constituționale

Ponta anunță creșterea a 234.000 de pensii, după o decizie a Curții Constituționale

Ponta anunță creșterea a 234.000 de pensii, după o decizie a Curții Constituționale
Premierul Victor Ponta și Ministru Muncii, Rovana Plumb, au anunțat recalcularea a 234.000 de pensii

În medie, oamenii vor primi lunar cu 63 de lei mai mult, au anunțat Victor Ponta și Rovana Plumb.

Recalcularea a peste 200.000 de pensii a fost deciză de Guvern în 18 decembrie 2013, prin ordonanță de urgență, adoptată în urma deciziei Curții Constituționale (CC) referitoare la pensiile din 2011- ianuarie 2013.

Rovana Plumb a declarat luni, într-o conferință de presă, că pentru persoanele care s-au pensionat după 1 ianuarie 2011, se aplică, conform prevederilor legale, indicele de corecție, prin care se asigură o corelare mai bună între câștigurile salariale și pensia primită de aceștia.

Ministrul a precizat că, după aplicarea prevederilor legale, 234.000 de persoane vor beneficia de suplimentări ale punctajelor și, implicit, ale veniturilor, fiind vorba, în medie, de o creștere de 63 de lei pe pensie.

„Prin recalculare se șterg discrepanțele care au creat frustrare și umilințe”, a adăugat ministrul Muncii.

Rovana Plumb a precizat că, până la sfârșitul lunii martie, toți cei 234.000 de pensionari vor primi diferența de pensie aferentă pentru lunile noiembrie și decembrie 2013, efortul bugetar pentru cele două luni fiind de 23 de milioane de lei.

Ministrul a mai spus că în 2013, când s-a aplicat indicele de corecție, efortul bugetar a fost de 132 de milioane de lei. Rovana Plumb a adăugat că, pentru 2014, efortul bugetar pentru aplicarea indicelui de corecție va crește la 250 de milioane de lei, pentru că vor fi incluși cei pensionați în 2013 și în acest an.

În 18 decembrie 2013, Guvernul a avizat, prin ordonanță de urgență, recalculareaa celor peste 200.000 de pensii, în urma deciziei Curții Constituționale referitoare la pensiile din 2011- ianuarie 2013.

Guvernul preciza atunci că a fost adoptată ordonanța de urgență care reglementează, printre altele, indicii de corecție pentru drepturile de pensie ale unor persoane care s-au pensionat, și anume: 1,12 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2011 și 1,17 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis între 1 ianuarie 2012 și 22 ianuarie 2013.

Curtea Constituțională a decis, în 29 octombrie 2013, că dispozițiile art. III alin.(2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt neconstituționale.

Curtea arată că art. 170 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice trebuia să intre în vigoare mai târziu decât restul prevederilor din lege, respectiv la 1 ianuarie 2012. Termenul a fost prorogat pentru 1 ianuarie 2013, motiv pentru care, până la acea dată, indicele de corecție reglementat de textul de lege nu a putut fi aplicat pensiilor obținute la 1 ianuarie 2011, când restul legii a intrat în vigoare.

Potrivit articolului 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, „pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual (…) se aplică un indice de corecție calculat ca raport între 43,3% din câștigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent și valoarea unui punct de pensie în vigoare la acea dată”.

Curtea preciza că Legea pensiilor prevede posibilitatea caselor de pensii ca, „din oficiu, prin decizie de revizuire, să procedeze la modificarea pensiilor stabilite în situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite”.

„Prin urmare, tot ca efect al legii, casele de pensii ar fi trebuit ca, începând cu data de 1 ianuarie 2013 să procedeze la aplicarea indicelui de corecție pensiilor obținute după intrarea în vigoare a legii 263/2010, cu aplicarea indicelui de corecție reglementat de articolul 170”, potrivit CC.

Ordonanța de urgență nr 1 din 23 ianuarie 2013 pentru modificarea legii privind sistemul unitar de pensii publice prevedea stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul 2013 la 762,1 lei, față de 732,8 lei până atunci.

Totodată, cei care luau pensie începând din ianuarie 2011 urmau să beneficieze de o majorare prin aplicarea unui indice de corecție la punctajul mediu anual.

Potrivit articolului III, alineatul 1, „în anul 2013, indicele de corecție care se aplică punctajului mediu anual (…) este 1,06”.

„Indicele de corecție prevăzut la alin. (1) se aplică și punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011. În situația persoanelor prevăzute la alin. (2), indicele de corecție se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”, se arată în alineatele 2 și 3 din același articol.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ în Tulcea! O dronă s-ar fi prăbușit. Pompierii caută locul IMPACTULUI
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
ANALIZĂ Cum îl ajută pe Putin PROBLEMELE cu care se confruntă România
Click
De ce vezi curieri nepalezi cu geci și mănuși la temperaturi de 40°C. Explicația este surprinzătoare
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Andreea Esca a dezvăluit ce alimente evită pentru a se menține în formă: „Nu știu dacă am cel mai sănătos stil de viață”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Gândirea în afara tiparelor ar putea necesita un control al creierului mai redus