Prima pagină » Sport » Teodora Stoica, despre tatăl ei: ”Au sărit jandarmii să ne despartă, a fost urât”

Teodora Stoica, despre tatăl ei: ”Au sărit jandarmii să ne despartă, a fost urât”

Teodora Stoica, despre tatăl ei: ''Au sărit jandarmii să ne despartă, a fost urât''
Fiica de 19 ani a lui Meme Stoica, Teodora, i s-ar fi confesat unei prietene, cu privire la condamnarea tatălui ei la închisoare.

Discuția dintre Teodora Stoica și prietena ei, care a avut loc într-o cafenea, a fost surprinsă de jurnaliștii de la Ciao.

”Doamne, a fost oribil! Eram în oraș și am aflat din presă că l-au condamnat. M-am dus într-un suflet acasă și l-am găsit, deja își făcea bagajul. Când m-a văzut, mi-a zis să stau liniștită, că e puternic. Voia să-mi arate că e tare, el e puternic și acum. Când m-am dus să-l văd (n.r. în închisoare), am încercat să fiu puternică, dar n-am putut. Am izbucnit în lacrimi. L-am văzut prin geam și am vorbit la telefon. Exact ca în filme. El n-a plâns deloc. Dar eu am plâns tot timpul, nici n-am putut să vorbesc. A vorbit cu mama. Și l-am mai văzut odată la Tribunal, atunci l-am pupat. N-aveam voie, au sărit jandarmii să ne despartă, a fost urât”, i s-a confesat Teodora Stoica prietenei sale, conform Ciao.

Mihai Stoica a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare în Dosarul Transferurilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
CTP, despre Luca Niculescu: „Un oportunist care dorește cu orice preț o funcție mare. Va face ce i se va spune. Guvernul va fi la Cotroceni”
Mediafax
AVEREA premierului desemnat: 3 locuințe și ZECI DE MII de euro în conturi
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!