Prima pagină » Știri » Ninel Potârcă, evacuat dintr-unul din palatele din Târgu Jiu, din cauza unui împrumut neachitat

Ninel Potârcă, evacuat dintr-unul din palatele din Târgu Jiu, din cauza unui împrumut neachitat

Ninel Potârcă, evacuat dintr-unul din palatele din Târgu Jiu, din cauza unui împrumut neachitat
Constantin Ninel Potârcă a fost evacuat, joi, împreună cu familia, dintr-unul din cele două palate ale sale din Târgu Jiu, după ce a împrumutat de la patronul unei firme 400.000 de lei pe care însă nu i-a mai restituit, celălalt palat pe care Potârcă îl are în oraș aflându-se sub sechestru.

Mai multe echipaje ale Poliției și Jandarmeriei Gorj au venit, joi, la domiciliul familiei lui Constantin Ninel Potârcă din cartierul Meteora din Târgu Jiu, pentru a se asigura că în curtea care separă cele două palate nu va avea loc vreun incident, după ce mai multe femei au început să vocifereze.

Fostul candidat la Președinția României, aflat în arest preventiv la domiciliu, nu a făcut nicio declarație cu privire la cele întâmplate.

Executorul judecătoresc Adriana Budara, de la Craiova, a arătat, într-un comunicat de presă, că acțiunea a vizat punerea în executare a unui titlu de evacuare a debitoarei Gabriela Radu, soția lui Ninel Potârcă, în favoarea firmei Romfertil SRL Brăila.

Ninel Potârcă a împrumutat, în 2007, de la patronul firmei respective 400.000 de lei în numele soției sale, bani pe care nu i-a mai restituit.

Anul trecut, un alt executor judecătoresc a încercat să-l evacueze pe Ninel Potârcă din palat, la acțiune participând și patronul firmei Romfertil George Becu. Atunci, evacuarea a fost amânată după ce Becu a acceptat să fie alocat un termen în care bunurile din imobil să fie evacuate.

Constantin Ninel Potârcă declara la acel moment că va contesta în instanță acțiunea de executare silită, lucru pe care însă nu l-a făcut, a precizat, joi, executorul judecătoresc Adriana Budara.

În prezent, Potârcă se află în arest la domiciliu într-un dosar în care este judecat pentru dare de mită. El a fost arestat după ce a fost prins în flagrant în timp ce oferea 5.000 de lei unui lichidator judiciar din Târgu Jiu. În acest caz a fost arestat și unul dintre frații lui Potârcă, Gheorghe Potârcă, proprietar de drept al palatului care a fost executat silit, acesta decedând ulterior.

Gheorghe Potârcă a încheiat un act de vânzare-cumpărare cu Gabriela Radu pentru imobilul respectiv, iar Constantin Ninel Potârcă a girat cu clădirea pentru a obține împrumutul de la George Becu. Ulterior, Gabriela Radu a anulat actul de vânzare-cumpărare în instanță, iar Gheorghe Potârcă a redevenit proprietar, însă omul de afaceri din Brăila a avut câștig de cauză la instanță și și-a câștigat dreptul de a executa silit clădirea în contul datoriei neplătite de fostul candidat la Președinția României.

Constantin Ninel Potârcă și familia sa vor locui aum într-o altă clădire aflată în aceeași curte, și această locuință fiind pusă însă sub sechestru de procurorii DNA, într-un dosar de evaziune fiscală în care Potârcă este judecat.

Constantin Ninel Potârcă este judecat în patru dosare penale atât la Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și la Tribunalul Gorj, unul dintre ele fiind cel în care Potârcă se află în arest la domiciliu și este acuzat de dare de mită. Celelalte trei dosare sunt pentru evaziune fiscală, în fiecare dintre ele prejudiciul fiind de peste un milion de euro.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un șofer din București a lovit un copac și două ambulanțe SMURD
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Povestea celui mai bogat sat din Ucraina, aflat la graniţa cu România. Paradoxul castelelor din Nyzhnia Apșa
Mediafax
AEP: Peste 2.2 milioane de alegători înscriși pentru alegerile locale parțiale de duminică
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
O funcție uitată revine pe WhatsApp