Prima pagină » Știri » Directorul SRI: E nevoie de replanificarea forțelor militare în statele de graniță ale NATO, inclusiv România

Directorul SRI: E nevoie de replanificarea forțelor militare în statele de graniță ale NATO, inclusiv România

Directorul SRI: E nevoie de replanificarea forțelor militare în statele de graniță ale NATO, inclusiv România
NATO trebuie să găsească un echilibru mai bun între abordarea riscurilor neconvenționale și a celor clasice, fapt ce presupune o replanificare a structurii de forțe militare în state de graniță ale Alianței, inclusiv România, a declarat, miercuri, directorul SRI, George Maior.

Directorul Serviciului Român de Informații a precizat că România a avut în cadrul NATO „o contribuție militară consistentă la apărarea colectivă”, o contribuție la misiunile importante de asigurare a securității globale, dar și o contribuție politică și diplomatică la funcționarea Alianței, la mecanismele decizionale, la planificarea strategică. „Mă refer la aspectele legate de riscurile la adresa Alianței pe care noi le vedeam provenind în special din acest flanc sudic și flanc estic al NATO. Și aceste lucruri s-au adeverit, vedeți foarte bine și cu ultimele evenimente, dar ceea ce este îmbucurător pentru noi este faptul că nu ne-au luat pe nepregătite nici conceptual, nici din punct de vedere al cunoașterii și nici din punct de vedere al cunoașterii posibilităților de reacție în interiorul Alianței cu privire la aceste evoluții”, a declarat Maior, la conferința „Profilul României în NATO la 10 ani după integrare”, organizată la Parlament.

În opinia sa, NATO trebuie să găsească „un echilibru mai bun” între abordarea riscurilor neconvenționale și riscurile clasice de ordin militar, care se petrec la frontierele estice ale Alianței. „Acest lucru presupune o replanificare, poate, a forțelor, a structurii de forțe NATO, o replanificare a structurii de forțe militare inclusiv în state de graniță ale NATO, cum este și România”, a subliniat George Maior.

Directorul SRI speră că nu se va ajunge la un neorăzboi rece, care înseamnă „o confruntare pe principii diferite de interpretare a dreptului internațional și a conceptelor de securitate internaională, pornind de la premisa că NATO este și o organizație bazată pe niște valori (…) în care nu intră și achiziția de teritorii prin forță, așa cum s-a întâmplat la granițele de est ale Alianței”.

„Dacă vom ajunge la o astfel de confruntare pe principii diferite, trebuie să fim pregătiți să explicăm lumii că NATO se așează în primul rând pe aceste valori ale păcii, pe securitatea înțeleasă într-un alt mod și că acțiunea sa politică, militară, diplomatică se va baza și se va încadra în contextul acestor valori”, a punctat Maior. Totodată, George Maior a subliniat că serviciile de informații românești sunt „contributori foarte relevanți” la informațiile transmise Alianței.

La rândul său, Sorin Ducaru, asistentul Secretarului general al NATO pentru riscuri de securitate emergente, a spus că România contribuie la securitatea spațiului aliat prin găzduirea sistemului NATO de apărare împotriva rachetelor balistice. „De asemenea, trebuie amintit si rolul activ al țării noastre în ce privește securitatea energetică și pe cea cibernetică”, a spus Ducaru.

Oficialul NATO a evidențiat, în acest context, „cât de mult datorăm militarilor români, alături de toți militarii din celelalte țări aliate, pentru dăruirea, profesionalismul și sacrificiul lor, uneori sacrificiul suprem, pentru promovarea obiectivele și misiunile Alianței, pentru ca noi, cetățenii din țările aliate, să trăim în securitate și pace”.

Consilierul prezidențial Iulia Fota a abordat subiectul aderării la NATO din perspectivă istorică, enumerând principalii actori în acest proces, de la Corneliu Coposu și Radu Câmpeanu, în anii ’90-’91, la fostul premier Petre Roman, fostul consilier prezidențial Ioan Talpeș, care a avut un rol important la semnarea Parteneriatului pentru Pace, ce a scos România „dintr-o nemeritată izolare”.

Pe de altă parte, Fota a susținut că summitul NATO din 1997, când România nu a fost primită în NATO, nu a fost un eșec, ci a fost „prima victorie importantă” în campania de aderare la Alianța Nord-Atlantică.

Totodată, Fota a precizat că după 2002 trebuie subliniat rolul președintelui Traian Băsescu, „cel care a dat substanță aderării Rom la NATO”, prin dorința de a demonstra în cadrul Alianței că „suntem parteneri loiali până la capăt”.

Conferința „Profilul României în NATO la 10 ani după integrare”, organizată de Ministerul de Externe și Parlamentul României a marcat aniversarea a 10 ani de la aderarea la Alianța Nord-Atlantică.

La eveniment au luat cuvântul premierul Victor Ponta, ministrul de Externe, Titus Corlățean, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, miniștrii Titus Corlățean, Gabriel Oprea, Marius Dușa, directorul SIE, Teodor Meleșcanu, directorul SRI, George Maior, precum și însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Duane Butcher.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Un expert explică de ce ne place să mâncăm gustări după cină
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!