Prima pagină » Știri » Ce scrie în plângerea care a stat la baza reținerii lui Radu Mazăre

Ce scrie în plângerea care a stat la baza reținerii lui Radu Mazăre

Ce scrie în plângerea care a stat la baza reținerii lui Radu Mazăre
Primarul Constanței, Radu Mazăre, s-a prezentat, vineri, la sediul Poliției Județene Constanța, pentru a-i fi prezentate condițiile eliberării sub control judiciar

„Am stabilit, împreună cu lucrătorii de poliție, programul pe care să-l respect. Am decis ca, în acord cu reglementările pe care le au, să mă prezint la Poliție o dată pe săptămână, marțea, la ora 12.00. Dacă nu pot să mă prezint marți, atunci iau legătura telefonic. Și nu pot să părăsesc țara. Alte interdicții n-am”, a declarat Radu Mazăre la ieșirea din sediul Poliției.

El a mai spus că la baza dosarului instrumentat de DNA stă plângerea unui constănțean, care l-a acuzat că a primit bani de la investitori israelieni, prezentați de Elan Schwartzenberg, pentru ca aceștia să investească în Constanța.

„Citisem plângerea care stă la baza acestui dosar. La bază este o plângere, nu un denunț, făcută de un cetățean din Constanța care spune că prietenul meu, Elan, mi-a prezentat de-a lungul timpului fel de fel de investitori israelieni care au făcut investiții și lucrări în Constanța și eu aș fi luat comisioane. Constanța este un loc în care nu prea avem investitori din vestul Europei, ca la Timișoara, ca la Cluj. E adevărat, investitorii israelieni au participat la multe proiecte în care au băgat bani și au finanțat spital, două mall-uri, drumuri, cartierul de locuințe pentru tineri unde sunt eu acuzat în convorbirea cu Făgădău, când îl cert; păi acolo a băgat din buzunarul lui peste 15 milioane de euro ca să facă trei blocuri. Nu în contract cu Primăria, că le-a vândut tinerilor. Sigur, orice cetățean poate să facă o plângere din asta, dar ca instituțiile statului să înceapă să vizeze toți investitorii israelieni dintr-o zonă, mie mi se pare că este o problemă în care ar trebui să fie mult mai atente instituțiile statului”, a mai spus Radu Mazăre.

Întrebat dacă, din acest motiv, investitorii vor evita să mai colaboreze cu Primăria Constanța, edilul a răspuns că deja este o problemă.

„Cel în cauză performează și contractul de drumuri, unde tot finanțează de ani de zile. Și face drumurile de calitate. Nu sunt ca în București unde pun asfalt și peste doi ani de zile e scos. Uite, aici, în Mamaia, e de 12 ani de zile și nu a fost reparată. Acum, deocamdată, nu mai mișcă nimic în contract. M-a informat directorul regiei că a făcut documente în sensul ăsta. Este prima oară în acești 12 ani când nu se lucrează în Constanța”, a spus Mazăre.

Primarul Constanței, Radu Mazăre, și omul de afaceri Avraham Morgenstern, care i-ar fi dat mită 175.000 de euro pentru a-și asigura câștigarea contractului pentru construirea locuințelor sociale din campusul „Henri Coandă”, au fost eliberați din arestul poliției Capitalei miercuri seară, după ce instanța supremă a decis cercetarea lor în libertate, sub control judiciar, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nefiind definitivă, ea putând fi contestată la aceeași instanță.

Reprezentanții DNA au precizat pentru MEDIAFAX că vor contesta decizia de miercuri seară.

Radu Mazăre este acuzat de procurorii anticorupție că a luat mită 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern – reprezentant al firmei care a construit campusul de locuințe sociale „Henri Coandă” -, pentru a o ajuta pe aceasta să câștige licitația și pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.

Mazăre și Morgenstern au fost reținuți marți seară, după audieri la sediul central al DNA.

Potrivit anchetatorilor, Elan Schwartzenberg a fost ales ca intermediar pe traseul banilor de la Morgenstern la Mazăre pentru că se bucura de încrederea celor doi.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât de des se uită copiii președintelui la televizor? Nicușor Dan: „Au voie, când și când, la niște filme pe calculator”
Digi24
Pe cine vor românii premier și ce cred că ar trebui să facă Nicușor Dan în conflictul Grindeanu vs. Bolojan (Sondaj comandat de Digi24)
Cancan.ro
Noua iubită a lui Valentin Sanfira a făcut haos în familia lui Liviu Dragnea: 'I-a băgat mâinile în gât'
Prosport.ro
Primarul Ciprian Ciucu îi dă lovitura de grație lui Gigi Becali
Adevarul
„Fabricile de mașini devin fabrici de tancuri”. Cum se sinucide economic UE și dă aripi ascensiunii fasciste
Mediafax
Ilie Bolojan anunță lista companiilor de stat care vor fi închise sau comasate. Ce se va întâmpla cu celelalte
Click
Sarah, fiica cea mică a Anamariei Prodan, de nerecunoscut. Cum arată după ce a „topit” un număr considerabil de kilograme
Digi24
Cine va fi următorul „perturbator-șef” al Uniunii Europene. 5 lideri ar putea prelua rolul lui Viktor Orban
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie în lumea fotbalului! Fostul internațional a murit la doar 48 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Oana Roman în costum de baie la 50 de ani. Și-a etalat noua siluetă! A slăbit drastic
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Americanii au lansat cea mai „parșivă” dronă. Inspirată de „peștele vampir” care urmărește ținta înainte de atac
Descopera.ro
Un bărbat a găsit cea mai mare peșteră din lume!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
De ce unii oameni nu vor cere niciodată ajutor, chiar dacă sunt epuizați?