Prima pagină » Magazin » Trupa Celelalte Cuvinte va concerta pe 22 mai, în București

Trupa Celelalte Cuvinte va concerta pe 22 mai, în București

Trupa Celelalte Cuvinte va concerta pe 22 mai, în București
Trupa Celelalte Cuvinte va susține, pe 22 mai, de la ora 21.30, în Hard Rock Cafe din București, un concert intitulat "Astă lume", în cadrul căruia formația va prezenta fanilor săi și două piese noi, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

După un amplu proiect acustic, intitulat „Trup și suflet”, ce a inclus un concert sold out, la Cinema Patria din București, și un turneu național în 12 orașe din țară, a venit vremea ca trupa să apară în fața publicului cu noi piese.

Cântecele „Astă lume” și „Muza mea” sunt, întâi de toate, două piese de o factură muzicală aparte în peisajul repertoriului trupei.

Pe lângă cele două noi creații, Celelalte Cuvinte va interpreta în cadrul concertului piese consacrate ale trupei, cum ar fi „Zmeie”, „Scrisori iubite”, „Dacă vrei”, „Iarbă prin păr” și „Un sfârșit e un început”.

Înființată în urmă cu 32 de ani, trupa Celelalte Cuvinte este una dintre cele mai longevive formații rock din România.

Prețul unui bilet la concert costă 50 de lei (cu loc la masă) și 80 de lei VIP (cu loc la masă, în fața scenei).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Cum lovește datoria de 40.000 de miliarde de dolari a SUA finanțele Europei
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Cum arată viața celei mai bogate românce de pe OnlyFans. Câștigă 100.000 € lunar
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Măsuri disperate la Moscova: Rusia reintroduce combustibilul ieftin interzis și impune șoferilor limite la pompă
Mediafax
Meghan Markle se întoarce în Marea Britanie pentru un rol de actriță, spun surse apropiate cuplului
Click
Ioana Tufaru, de urgență pe mâinile medicilor. Vedeta a ajuns în sala de operație: „Aveam dureri mari”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut