Prima pagină » Magazin » Filmul „Mrs. Doubtfire” va avea o continuare, la 21 de ani de la lansare

Filmul „Mrs. Doubtfire” va avea o continuare, la 21 de ani de la lansare

Filmul
Filmul "Doamna Doubtfire, tăticul nostru trăsnit/ Mrs. Doubtfire", de Chris Columbus și cu Robin Williams în rolul principal, va avea o continuare, la 21 de ani de la premieră, informează contactmusic.com.

Potrivit publicației The Hollywood Reporter, compania de producție Fox 2000 va realiza continuarea celebrei comedii, păstrând regizorul și echipa de producție din 1993.

Scenariul noului film, ce urmează să fie regizat de Chris Columbus, va fi scris de David Berenbaum („Elful”).

Despre o continuare a filmului s-a discutat prima oară în 2001 și chiar au fost scrise câteva versiuni de scenariu, dar proiectul a fost ulterior abandonat din cauza lipsei de interes a regizorului Chris Columbus și a lui Robin Williams.

În filmul din 1993, după ce actorul Daniel Hilliard (Robin William) pierde custodia celor trei copii ai săi în favoarea fostei soții Miranda (Sally Fields), acesta se deghizează într-o respectabilă doamna în vârstă, își dă numele de Euphegenia Doubtfire și vine la fosta lui locuință să se angajeze ca bonă pentru a fi astfel mai aproape de copiii lui.

Combinația dintre umor și duioșie, precum și interpretarea de excepție a lui Robin Williams i-au adus un succes uriaș filmului, care a avut încasări de 222 de milioane de dolari în toată lumea.

„Doamna Doubtfire, tăticul nostru trăsnit” a fost extrem de bine primit și de critici, filmul primind un Glob de Aur la categoria „cea mai bună comedie/ musical”, iar Robin Williams a fost premiat cu Globul de Aur pentru cel mai bun actor de comedie/ musical.

În ultimii ani, Robin Williams a jucat în franciza „O noapte la muzeu”, precum și în franciza „Happy Feet”, cel mai recent rol al său fiind cel al fostului președinte al Statelor Unite Dwight D. Eisenhower în filmul „Majordomul/ The Butler”, de Lee Daniels.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Lovitura pentru Dominic Fritz, problemă majoră pentru USR. Cum va afecta decizia CCR schimbarea conducerii partidului: „Poate fi chiar o oportunitate”
Mediafax
Imagini ca în FILME! Un comandant ucrainean EVACUEAZĂ singur doi militari răniți pe linia frontului
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Împăratul Franz Joseph, ultimul mare principe al Transilvaniei