Prima pagină » Proteste în Ucraina » Separatiștii proruși din estul Ucrainei resping acordul încheiat la Geneva

Separatiștii proruși din estul Ucrainei resping acordul încheiat la Geneva

Separatiștii proruși din estul Ucrainei resping acordul încheiat la Geneva
Separatiștii proruși din Donețk resping acordul încheiat joi la Geneva, între Rusia, Ucraina, SUA și UE.

Separatiștii proruși din Donețk au anunțat vineri că nu vor evacua instituțiile guvernamentale ocupate, într-un gest de sfidare față de autoritățile de la Kiev și care riscă să amenințe acordul internațional de la Geneva în vederea soluționării crizei din Ucraina, relatează BBC News.

Aleksandr Gnezdilov, purtătorul de cuvânt al separatiștilor, care au proclamat „Republica Populară Donețk” în estul Ucrainei, a declarat că guvernul de la Kiev este „ilegitim”, iar militanții vor evacua instituțiile ocupate când Executivul ucrainean va demisiona.

De altfel, situația rămâne tensionată vineri în estul Ucrainei, unde au fost semnalate schimburi de focuri. Potrivit agenției Interfax-Ucraina, parașutiștii ucraineni au deschis focul împotriva unor protestatari, care au ridicat baricade la Serheevka, în regiunea Donețk.

Rusia, Ucraina, Uniunea Europeană și SUA au ajuns, joi, la Geneva, la un acord privind măsuri „în etape” pentru detensionarea crizei din Ucraina, măsuri care să includă abținerea de la violențe.

Participanții la reuniunea de la Geneva au stabilit, de asemenea, să facă apel la dezarmarea grupurilor ilegale înarmate și la evacuarea clădirilor ocupate. „Toate grupurile înarmate ilegale trebuie să fie dezarmate, toate clădirile ocupate ilegal trebuie date înapoi proprietarilor lor legitimi, toate străzile, piețele și alte locuri publice din orașele ucrainene trebuie eliberate”, se arată în document.

Totodată, acesta prevede o amnistie pentru cei care vor respecta dispozițiile acordului, cu excepția celor care „se fac vinovați de crime capitale”.

Misiunea de supraveghere a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) va ajuta autoritățile ucrainene să pună în aplicare aceste măsuri.

Președintele Barack Obama a declarat că nu are nicio certitudine că acordul încheiat la Geneva va permite o detensionare în teren și a avertizat că alte sancțiuni americane și europene împotriva Moscovei ar putea fi luate în caz de impas.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV Ce spune ambasadorul INDIEI despre ROMÂNIA
Digi24
Putin l-a sunat pe Trump de Ziua Americii. Ce au vorbit cei doi timp de o oră și jumătate
Cancan.ro
Câți lei primește un profesor supraveghetor la Bacalaureat 2026, pe zi
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu Monica Roșu. Campioana olimpică, în costum de baie, la 39 de ani
Adevarul
Ucraina vrea ca jumătate dintre infanteriști să fie voluntari străini. Ce salarii oferă Kievul pentru a lupta cu rușii
Mediafax
Șase sfere MISTERIOASE au apărut pe o plajă. Nimeni nu îndrăznește să le atingă
Click
Românul care a fugit de sărăcie și a ajuns parașutist profesionist în Legiunea Străină. „Am avut halucinații de foame și de sete”
Digi24
„Marea barieră de foc” vs. „inima întunecată” a Eurasiei: Pe unde trece linia frontului în războiul pentru următoarea ordine mondială
Cancan.ro
Alertă la granița României! Avioanele de vânătoare au decolat de urgență
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiesc Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea! Cum au văzut-o au și achiziționat-o: „Le are pe toate”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Artificiile trase de Ziua Americii puteau să doboare un avion: „Tocmai am auzit o bubuitură!”
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
De ce relațiile imprevizibile pot părea mai intense decât cele sănătoase