Prima pagină » Știri » Chinurile groaznice prin care a trecut o femeie din Constanța, după ce și-a anunțat concubinul că vrea să-l părăsească

Chinurile groaznice prin care a trecut o femeie din Constanța, după ce și-a anunțat concubinul că vrea să-l părăsească

Chinurile groaznice prin care a trecut o femeie din Constanța, după ce și-a anunțat concubinul că vrea să-l părăsească
Un bărbat din Constanța este cercetat de polițiști, în stare de reținere, după ce, supărat că femeia cu care trăia intenționa să-l părăsească, a tuns-o, a bătut-o și a legat-o cu lanțuri de un pat, mai mult de o zi, în apartamentul în care locuiau, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Constanța, femeia a reclamat că, de marți, de la ora 13.00, și până miercuri, la ora 14.00, a fost ținută fără voia sa, de către concubin, într-o cameră a apartamentului în care locuiau.

Ea le-a povestit polițiștilor că intenționa să se despartă de bărbat, iar acesta s-a supărat când a aflat și a agresat-o. În cele 25 de ore, ea a fost legată de un pat cu lanțuri, a fost bătută de bărbat și a fost rasă pe cap.

Polițiștii l-au depistat pe bărbatul în vârstă de 37 de ani, acesta fiind reținut pe bază de ordonanță pentru lipsire de libertate și loviri sau alte violențe. În cursul zilei de vineri, bărbatul va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marea Neagră înaintează pe Dunăre. Apa sărată poate ajunge la 25 km în interiorul Deltei. Pericol pentru apa potabilă
Digi24
Vladimir Kliciko, mesaj sfâșietor după moartea lui Hayden Panettiere. Ce a spus despre relația lor
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
„Fac pariu că o să legalizeze drogurile”
Click
Coreeanul care și-a lăsat țara natală pentru România. Ce afacere inedită a pus pe picioare în Prahova
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani! Ținuta din plasă care a atras toate privirile. Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Câinii pot „citi” emoțiile oamenilor. Creierul lor distinge chiar și supărarea