Prima pagină » Știri externe » Irakul oferă arme voluntarilor care vor să lupte împotriva insurgenților

Irakul oferă arme voluntarilor care vor să lupte împotriva insurgenților

Irakul oferă arme voluntarilor care vor să lupte împotriva insurgenților
Guvernul irakian le va oferi arme tuturor cetățenilor care se vor prezenta voluntar în lupta împotriva insurgenților, a anunțat, marți, premierul irakian, într-un comunicat, relatează AFP.

Guvernul a „înființat o celulă de criză pentru supravegherea activității de voluntariat și a înarmării cetățenilor”, precizează textul prezentat de televiziunea de stat, după ce insurgenții au preluat controlul în întregime asupra provinciei Ninive, din nordul țării.

De asemenea, premierul irakian Nuri al-Maliki a anunțat decizia Guvernului privind „restructurarea și reorganizarea” forțelor de securitate și reorganizarea planurilor de securitate, cerând, totodată, Parlamentului, să „anunțe starea de urgență”.

Potrivit televiziunii de stat, Parlamentul a primit o cerere comună din partea premierului și a președinției în vederea declarării stării de urgență.

Irakul a organizat la 30 aprilie alegeri legislative, câștigate de coaliția premierului Nuri al-Maliki, dar noul Parlament nu a fost deocamdată convocat.

Sute de insurgenți au preluat marți în întregime controlul asupra provinciei Ninive, a cărei capitală, Mosul, este cel de-al doilea oraș ca mărime din Irak.

Este pentru prima oară când insurgenții preiau controlul asupra unei provincii din Irak, unde gruparea radicală Statul Islamic în Irak și Levant (SIIL) controla deja orașul Fallujah și mai multe sectoare din provincia Al-Anbar, învecinată cu Ninive.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Polonia avertizează: Rusia pregătește provocări pe Flancul Estic
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
Ziua în care patru bombe nucleare au căzut pe teritoriul Spaniei. O tragedie aviatică ale cărei urmări se simt și 60 de ani mai târziu
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Trădarea într-o relație poate declanșa reacții similare celor asociate traumei psihologice. Psihologia explică de ce este atât de greu să pleci