Prima pagină » Știri externe » Noua viață la care sunt obligați irakienii. Cine nu se conformează riscă amputarea sau crucificarea

Noua viață la care sunt obligați irakienii. Cine nu se conformează riscă amputarea sau crucificarea

Noua viață la care sunt obligați irakienii. Cine nu se conformează riscă amputarea sau crucificarea
Gruparea Stat Islamic în Irak și Levant (SIIL), care controlează mare parte din teritoriul Irakului, a publicat un document ce conține reguli pe care civilii trebuie să le respecte, ca de exemplu femeile să nu iasă din casă, și pedespe pentru încălcarea lor, între care amputarea în cazul hoților.

Documentul, prezentat de Washington Post în ediția electronică, precizează că toți musulmanii vor fi tratați bine, cu excepția celor care sunt aliați cu opresorii sau ajută criminalii. Celor care fură sau jefuiesc li se vor amputa membrele, iar oricine recurge la amenințări sau șantaj va fi aspru pedepsit (această secțiune citează un verset din Coran care afirmă că infractorii pot fi uciși sau crucificați).

Documentul precizează, de asemenea, că drogurile, alcoolul și țigările sunt interzise și toți musulmanii sunt încurajați să se roage în grup. Adversarii politici sau grupările armate nu sunt tolerate și este implementată legea islamică (sharia).

Mormintele și monumentele funerare nu sunt permise și vor fi distruse, în timp ce femeilor li se cere să nu iasă afară din casă dacă nu este necesar. Ele trebuie să se acopere, purtând rochii islamice integrale.

Fiți fericiți că trăiți într-un teritoriu islamic, conchide documentul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Ar trebui sau nu să avem încredere în sfaturile financiare primite de la AI? Iată ce spun experții!