Ultima zi a Festivalului de Film PELICAM, de la Tulcea. Cum au „devenit cumetri” o familie de romi din Covasna și doi regizori din Germania și Belgia. VIDEO

De obicei, la cinema nu se aplaudă la finalul filmului. Cei mai mulți se grăbesc să părăsească sala înainte ca măcar numele regizorului să ruleze pe generic.  La Festivalul Internațional de Film despre Oameni și Mediu – „Pelicam” s-a aplaudat după fiecare proiecție. O reacție sinceră și naturală. Cu atât mai firească cu cât ultima zi a evenimentului de la Tulcea a adus pe marele ecran două documentare care într-un fel sau altul au avut legătură directă cu România.

Primul dintre acestea, „Pădurea e ca muntele, vezi?„, a fost prezentat la Tulcea după ce la începutul anului a avut premiera mondială la Berlinale. Producția conturează o realitate pe care mulți români încă o ignoră sau, dimpotrivă, o critică, privind către ea dintr-o postură confortabilă. E vorba despre comunitatea de romi din satul Vâlcele, județul Covasna, la a căror poveste au vibrat mai întâi o germancă și un belgian: Christiane Schmidt și Didier Guillain.

DESCOPERIRICercetătorii au descrifrat un manuscris vechi de 1600 de ani despre Învierea lui Hristos

08:00

DECLARAȚII EXCLUSIVERețelele sociale și manipularea emoțională a copiilor. Prof. Cristian Jura explică situația din România și motivele pentru care Facebook, Instagram, YouTube și TikTok vor fi obligate să schimbe regulile

08:00

Cei doi regizori au cunoscut familia lui Aron Lingurar, „capul satului”, în timpul ce traversau țara noastră cu mașina. Bărbatul și soția lui, ambii foști angajați ai Uzinii Tractorul Brașov, i-au primit în casa lor și le-au vorbit pe șleau despre situația dificilă în care se află. Fără locuri de muncă, fără posibilitatea de a-și trimite copiii la școală, viitorul pare a fi dictat mai degrabă de ritmul naturii. Recoltarea cartofilor, culesul fructelor de pădure sau a ciupercilor, sunt singurele soluții atunci când cel mic plânge pentru o bucată de pâine.

„Ați văzut cum este viața acolo la noi în sat, în județul Covasna, unde ne-am cunoscut cu Didi și cu Cristina”, a povestit Aron, privind pe sub borurile înguste a unei pălării de culoarea spicului de grâu. Aflat la Tulcea alături de regizorii documentarului, dar și de soția lui și una dintre fiice, acesta a vorbit în numele romilor din satul său. „Problema este că în zona noastră nu sunt locuri de muncă. Romii sunt destul de mulți, sunt neajutorați, trăiesc din mila Lui Dumnezeu, din ajutorul social și din alocația copiilor. E o situație foarte grea pentru ei. Marea majoritate au cinci-șase copii, iar părinții nu au locuri de muncă”, a spus el.

„Munca și sărăcia i-a dominat pe romi”

La studiile copiilor nici nu se poate gândi: „Munca și sărăcia i-a dominat pe romi. Nu apucă să facă studii, pentru că de mici copiii sunt puși la muncă… De la 9-10 ani muncesc. La fel am făcut și eu cu copiii mei. Am șase copii. Viața e schimbătoare, a fost destul de greu pentru noi să putem să-i creștem. Iar să putem să-i ducem undeva, la o școală mai… Nu am reușit, nu am avut cum”.

Pe unul dintre cei șase copii l-a botezat chiar Christiane Schmidt și Didier Guillain.

„Vreau să vă spun că ei sunt niște oameni deosebit de importanți pentru familia noastră. Ne cunoaștem în jur de 12 ani, ne facem vizite… Mai mult ei vin în România decât noi la ei în Germania sau în Belgia. Între timp ne-am făcut și cumetri. Ei au botezat-o pe fata noastră, Anamaria, care era micuță când ei au venit la noi prima dată”, a povestit Aron.

„Didi și Cristina au depus foarte mult efort ca să facă acest film. Au filmat în fiecare anotimp, fie vară, fie iarnă și așa mai departe. Noi, comunitatea de romi din Vâlcele, suntem foarte mulțumiți de ei și îi așteptăm să vină în fiecare an la noi, de fiecare dată îi primim cu brațele deschise. Îi iubim toți.”

Costel, românul care trăiește sub un pod din Paris

Cel de-al doilea film, „Au Bord du Monde„, deși documentează o problemă din afara granițelor noastre, numără printre personajele sale și un român. Alături de Pascal, Jeni, Wenceclas, Christine și alte persoane fără adăpost, Costel conturează o față nevăzută a Parisului, o lume ce-și pierde strălucirea și aerul boem al capitalei franceze.

„Nu-i spun mamei mele că locuiesc sub un pod, pentru că începe să plângă”, povestește bărbatul în documentarul regizat de Claus Drexel. „Îi spun că muncesc, că stau într-un apartament. Îi spun că aici e ca în Rai”, recunoaște Costel în fața camerelor de luat vederi.

FOTO: Sylvain Leser / Haytham Pictures

Și totuși, nu neapărat lipsa banilor este cea mai apăsătoare pentru el și pentru ceilalți aflați în situația lui. Uneori, o privire, un  zâmbet, un salut, pot valora mai mult decât un bănuț aruncat pe jos de vreun trecător, crede regizorul francez.

„Ceea ce oamenii aceștia au nevoie cel mai mult – chiar mai mult decât banii sau orice alt lucru material – este contactul uman și sentimentul că și ei există în ochii celorlați”, a povestit Claus Drexel într-un interviu acordat gândul. „Ei au fost de acord să apară în acest film documentar când le-am explicat că – spre deosebire de televiziunile de știri – vreau să petrec alături de ei oricât timp este nevoie, că vreau să-i întâlnesc de mai multe ori pe parcursul unui an întreg și că nu le voi cere să-mi răspundă pur și simplu unui șir de întrebări adresate în fața camerei de luat vederi, ci că, în schimb, vreau să stăm de vorbă mai multe ore. Până la urmă, ceea ce oamenii văd în acest film documentar nu sunt răspunsurile din timpul unui interviu, ci fragmente din niște discuții purtate între prieteni”, a adăugat el.

„Să întâlnesc pe stradă oameni așa frumoși, prietenoși, cu mintea deschisă și generoși, m-a făcut să înțeleg că lucrurile importante în viață nu sunt banii și creșterea economică, ci respectul, prietenia și dragostea”, a mărturisit regizorul în cele din urmă.

„My Name is Salt”, marele câștigător al Festivalului Pelicam

Festivalul Pelicam și-a desemnat duminică și câștigătorii ediției din acest an. „Sandra and the Talking Trees” a fost documentarul premiat în secțiunea „Scurtmetraj”, în vreme ce marele câștigător în competiția lungmetrajelor a fost „My Name is Salt„, regizat de Farida Pacha.

De asemenea, învingător în secțiunea „Fresh Perspectives” fost filmul „When You”ve Gone, I”ll Still Be Here„, regizat de Carl A. Fechner și Henriette Bornkamm.

Documentarul „Pipeline„, în regia lui Vitaly Mansky, a fost premiat în secțiunea „Black Sea Docs” și, astfel, va fi propunerea Pelicam pentru premiul Green Film Network (GFN) 2015. GFN este o organizație internațională ce reunește 22 de festivaluri de film de mediu. Premiul GFN este o inițiativă anuală începută în 2014, cu scopul de a suține și promova realizatorii de film documentar, dar și de a crește gradul de conștientizare asupra problemelor de mediu.

Festivalul Internațional de Film despre Oameni și Mediu – PELICAM s-a desfășurat la Tulcea, în perioada 13-15 iunie. Mai multe detalii despre cea de-a treia ediție, recent încheiată, sunt disponibile aici.

Festivalul Internațional de Film Pelicam este organizat, de trei ani, de Asociația Les Herbes Folles, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei Municipiului Tulcea, Administrației Fondului Cultural Național, Consiliului Județean Tulcea și Institutului Cultural Român. Parteneri instituționali sunt Ambasada Regatului Țărilor de Jos, Ambasada SUA, Ambasada Elveției, Goethe Institut, Institutul Francez din București și Institutul Italian de Cultură.