Prima pagină » Știri » Un autocar MAI va aduce în țară 29 turiști români din Albena, alții vor să rămână în stațiune

Un autocar MAI va aduce în țară 29 turiști români din Albena, alții vor să rămână în stațiune

Un autocar MAI va aduce în țară 29 turiști români din Albena, alții vor să rămână în stațiune
Un autocar al Ministerului de Interne s-a deplasat la Constanța în cursul nopții, în vederea aducerii în țară a cetățenilor români aflați în stațiunea bulgară Albena, afectată de inundații, iar la ora 09.30 un convoi format din acest autocar și autoplatforme a plecat spre Bulgaria.

Convoiul este însoțit de o echipă consulară din cadrul Departamentului Consular al Ministerului Afacerilor Externe, care are în dotare echipamente mobile consulare cu ajutorul cărora pot fi eliberate documente de călătorie la fața locului, informează Guvernul.

Echipa mobilă consulară se va alătura echipei create la nivelul misiunii diplomatice în vederea asigurării asistenței și protecției consulare în astfel de situații.

Din situația transmisă de reprezentanții misiunii diplomatice aflați la fața locului, în urma solicitărilor turiștilor români, vor fi aduse în țară 29 de persoane și 8 autoturisme. Din cele 8 autoturisme, 3 vor rămâne în Constanța și 5 vor fi transportate până la București.

Potrivit Guvernului, din datele comunicate de reprezentanții misunii diplomatice a rezultat că, în urma revenirii situației la normalitate, o parte dintre turiștii români au optat să-și continue sejurul în stațiune.

Începând cu data de 21 iunie ora 16.30 și până la această oră, prin punctele de trecere a frontierei au tranzitat un număr 73 de autoturisme cu 244 persoane care s-au întors din stațiunea Albena.

În ultimele zile, orașul bulgar Varna și alte localități din Bulgaria, între care și stațiunea Albena, au fost grav afectate de inundațiile puternice care s-au înregistrat în zonă în urma ploilor toernțiale și a scurgerilor de pe versanți, cel puțin zece persoane pierzăndu-și viața din cauza apelor revărsate.
Turiștii români aflați pe litoralul bulgăresc, în regiunea Albena, acuză autoritățile străine că nu îi ajută să plece acasă, după ce stațiunea a fost grav afectată de inundații, românii reclamând că au fost evacuați doar cetățenii ruși și germani, în timp ce românii s-au ajutat între ei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Noua eră a secetei: râurile din Europa care au secat pentru prima dată