Prima pagină » Știri politice » Ponta spune că a vorbit cu Băsescu despre grațierea lui Gică Popescu. Ce i-a spus președintele

Ponta spune că a vorbit cu Băsescu despre grațierea lui Gică Popescu. Ce i-a spus președintele

Ponta spune că a vorbit cu Băsescu despre grațierea lui Gică Popescu. Ce i-a spus președintele
Premierul Victor Ponta afirmă că a discutat cu președintele Traian Băsescu despre grațierea lui Gică Popescu, spunându-i că avizul Ministerului Justiției ar fi favorabil, dar că șeful statului i-a spus că va respinge propunerea, indiferent de aviz.

„Despre grațieri am avut o discuție cu președintele Băsescu, în doi ani și jumătate de când sunt prim-ministru, o singură dată despre un caz, despre cazul Gică Popescu. Am spus: «Domnul președinte, dacă dumneavoastră ați fi de acord, eu am vorbit cu ministrul Justiției și avizul ar fi favorabil, pozitiv». Deci, într-un fel i-am zis, ne ceartă pe noi presa băsistă. Mi-a zis: «Nu, orice aviz îmi dați, voi respinge». În rest, nu am discutat niciodată despre acest subiect cu președintele Băsescu și am semnat ca prim-ministru un singur decret de grațiere, în urmă cu o lună parcă a fost, cu acea femeie care avea foarte mulți copii”, a spus Ponta.

El a amintit că procedura de grațiere necesită un aviz din partea Ministerul Justiției și contrasemnătura premierului, dar „dreptul final” îi aparține președintelui.

În 4 martie, Curtea de Apel București i-a condamnat definitiv la închisoare cu executare pe toți cei opt oameni din fotbal judecați în dosarul transferurilor, fostul fotbalist Gheorghe Popescu, la acel moment candidat la șefia Federației Române de Fotbal, primind o condamnare de trei ani, o lună și zece zile.

În favoarea grațierii lui Gică Popescu s-au pronunțat mai multe personalități, dar și oameni politici, printre care Valeriu Zgonea, Crin Antonescu și premierul Victor Ponta, în nume personal, existând și o petiție on-line în acest sens.

Președintele Traian Băsescu a declarat atunci că până acum nu a avut motive să acorde nicio grațiere în actualul mandat, menționând că va reflecta de la caz la caz și că președintele poate face mult rău justiției prin abuzul de grațieri.

Șeful statului s-a referit și la ideea retragerii decorației lui Gică Popescu. „Am văzut, uneori au fost articole, presiuni, «luați-i medaliile lui Năstase, luați-i..». Un om care a intrat în închisoare nu poate fi negat, în opinia mea. Pedeapsa penală nu îl desființează. Acei oameni care au primit decorații, nu discutăm numai despre Adrian Năstase sau Gică Popescu (…) nimănui nu i-am ridicat decorațiile, pentru că omul a intrat în pușcărie pentru că a greșit. Nu poate fi negat pentru ce a făcut el înainte de a fi în închisoare”, a mai comentat Traian Băsescu.

Președintele Traian Băsescu s-a referit și la mediatizarea subiectului grațierii lui George Becali și a lui Gică Popescu. „V-aș ruga, la fel cum subiectul ăsta este foarte actual, pe anumite televiziuni, eu aș vrea să știu, dacă nu-i cu păcat, dacă a plătit cineva bani pentru a se face astfel de campanii pentru Becali, pentru Gică Popescu. Mi se pare o campanie foarte puternică și nejustificată”, a comentat Traian Băsescu.

Președintele a ținut să precizeze că este o întreagă procedură a grațierii și că nu contează dacă o televiziune strânge 50.000 de semnături, poate să strângă și un milion, două milioane, și cinci, procedura este cu totul alta. „Dacă televiziunile respective ar respecta statul de drept, ar citi măcar legea care permite președintelui grațierea”, a mai afirmat președintele Băsescu.

Potrivit Legii 546/2002, grațierea este măsura de clemență luată de președintele României, ce constă în înlăturarea, în total sau în parte, a executării pedepsei aplicate de instanță ori în comutarea acesteia în una mai ușoară. Grațierea individuală se acordă la cerere sau din oficiu, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Cererea de grațiere individuală se adresează președintelui și poate fi făcută de persoana condamnată, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia sau de soțul persoanei condamnate, ascendenții, descendenții, frații, surorile ori copiii acestora, precum și de aceleași rude ale soțului persoanei condamnate.

În vederea exercitării prerogativei de grațiere, președintele poate solicita avize consultative de la Ministerul Justiției, care este obligat să le înainteze în termen de 30 de zile de la data solicitării. De asemenea, atunci când consideră necesar, președintele României poate solicita informații organelor administrației publice locale, conducătorului locului de detenție, organelor judecătorești și ale parchetelor, organelor de poliție și altor instituții publice, precum și comandantului unității, pentru condamnații militari.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Despăgubiri uriașe pentru un spital, după moartea unei paciente! Femeia a căzut din pat
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tatuajele ne afectează sistemul imunitar mai mult decât ne-am fi așteptat
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...