Prima pagină » Știri » Șeful Serviciului Arme al Poliției Bihor, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Șeful Serviciului Arme al Poliției Bihor, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Șeful Serviciului Arme al Poliției Bihor, trimis în judecată pentru abuz în serviciu
Comisarul-șef Gheorghe Sava, șeful Serviciului Arme și Explozivi al Poliției Bihor, suspendat din funcție anul trecut, a fost trimis în judecată de procurorii DNA

Potrivit unui comunicat dat publicității marți de către DNA Oradea, ofițerul, care a fost suspendat din funcție în toamna anului trecut, când a și fost pus la dispoziția conducerii Poliției Bihor, ar fi comis patru infracțiuni de abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite, transmite corespondentul Mediafax.

Astfel, în noaptea de 22 spre 23 august 2012, aflându-se pe terenul unei asociații de vânătoare din județul Bihor, Sava „l-a intimidat pe un paznic de vânătoare prin declinarea calității de ofițer de poliție și de șef al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, acuzându-l fără niciun temei de săvârșirea infracțiunii de braconaj, luându-i arma de vânătoare și muniția aferentă, cu încălcarea dispozițiilor din Codul de procedură penală, fără să întocmească vreun proces-verbal de constatare a unei infracțiuni sau alt act care să creeze contextul legal al ridicării armei și muniției”.

Conform procurorilor DNA, comisarul șef Sava „l-a împiedicat în acest fel pe paznicul de vânătoare să declanșeze cercetări față de el, pentru suspiciunea că el însuși ar fi participat la acte de braconaj”. De altfel, un an mai târziu, când DNA a început cercetările în cazul său, ofițerul a fost obligat să-și predea armele și a primit interdicția de a părăsi Oradea și de a deține, folosi sau purta vreo armă ori muniție.

La percheziția făcută în noiembrie 2013 la locuința sa, procurorii au mai descoperit, de asemenea, că între cele 12 arme pe care comisarul-șef Gheorghe Sava le ținea în casă era și o armă de foc letală, cu țeavă lungă, care „nu figura și nu figurează printre armele înscrise în permisul său de armă și nici în registrul deținătorilor de arme supuse autorizării”.

Extinzând cercetările, anchetatorii au aflat că arma găsită fusese cumpărată în 2008 de către fiul ofițerului, care i-a și aplicat acestuia viza în permisul de armă „fără a fi verificată corespondența dintre seria înscrisă pe armă sau pe țeavă cu cea din documentele care o însoțesc”.

Ulterior, în 2012, la prelungirea valabilității permisului de armă al fiului ofițerului, printre cele cinci arme deținute de acesta a fost menționată și arma cu datele de identificare nereale, astfel că fiul lui Gheorghe Sava a fost obligat să predea toate armele ca urmare a suspendării dreptului de a le purta și folosi. În acel moment, însă, comisarul-șef, pentru a nu risca pierderea armei, „a făcut demersuri și a cumpărat arma de vânătoare prin intermediul unei societăți comerciale deținute de fiul său”.

O altă infracțiune imputată ofițerului de către procurorii DNA este că acesta a avizat înscrierea armei respective în permisul său de armă, fără ca aceasta să fi fost prezentată spre verificare unui polițist din cadrul serviciului pe care îl conducea, iar în 2013 a aplicat viza de prelungire a permisului său de armă fără a înregistra o cerere în acest sens și fără a prezenta armele spre verificare.

Alte două fapte de care este acuzat comisarul șef Gheorghe Sava sunt că a știut despre faptul că o persoană pe care o cunoștea a păstrat o armă de vânătoare în mod necorespunzător, sub pat, dar nu i-a aplicat acelei persoane amenda legală, cuprinsă între 2.000 și 5.000 lei, și nu i-a suspendat dreptul de deținere și de purtare a armei pe o perioadă de șase luni, conform prevederilor legale, respectiv că nu a luat măsuri pentru ridicarea armei de vânătoare de la o altă persoană, deși știa că aceasta o deținea ilegal, după ce i-a expirat permisul, ba mai mult, a autorizat vânzarea-cumpărarea armei, pentru a nu fi confiscată.

În acest dosar, trimis magistraților Tribunalului Bihor, comisarul șef Gheorghe Sava va fi judecat sub control judiciar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
FOTO O mai țineți minte pe „Betty cea urâtă”? La 53 de ani, actrița din celebra telenovelă arată senzațional!
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ceaiul fierbinte ne poate răcori pe caniculă?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!