Prima pagină » Știri politice » Ponta și Băsescu se vor întâlni luni pentru a discuta despre reducerea CAS

Ponta și Băsescu se vor întâlni luni pentru a discuta despre reducerea CAS

Ponta și Băsescu se vor întâlni luni pentru a discuta despre reducerea CAS
Șeful Guvernului a precizat că va fi prezent la Palatul Cotroceni la ora 16.00.

Șeful Guvernului a precizat că va fi prezent la Palatul Cotroceni la ora 16.00.

Guvernul a aprobat în luna iunie proiectul de lege care prevede reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator de la 1 octombrie. Proiectul a fost ulterior adoptat de Senat și Camera Deputaților.

Președintele Traian Băsescu a declarat că vrea să promulge reducerea CAS și că va avea și o consultare cu FMI pe acest subiect, dar a precizat că, dacă soluțiile Guvernului pentru acoperirea deficitului nu vor fi credibile, atunci va fi obligat să retrimită legea în Parlament.

El a arătat că a primit la promulgarea legea privind diminuarea CAS și că are semne de întrebare privind oportunitatea măsurii, precizând că în aceste condiții invită Guvernul la consultări.

Miercuri seara, premierul afirma că Guvernul nu are ce căuta la Cotroceni, iar despre reducerea CAS nu are ce discuta președintele cu Executivul, deoarece proiectul de lege care reduce contribuțiile de asigurări sociale este votat de Parlament, astfel că Băsescu fie promulgă actul, fie îl retrimite în Parlament.

„Dacă vrea să aibă un dialog cu mine, sigur, mă voi duce, m-am mai dus și cu alte ocazii, nu că m-ar fi ascultat prea mult, dar măcar ca să păstrăm respectul pentru textele constituționale și pentru instituții, însă în această situație concretă dacă vrea să se consulte cu mine pe tema reducerii CAS, nu se consultă cu persoana potrivită, pentru că nu e o măsură a Guvernului, ci una care tocmai a fost adoptată de Parlament, culmea și în unanimitate”, a spus Ponta.

El a arătat că, în această situație, președintele fie nu poate decât promulga proiectul de lege sau să retrimită documentul în Parlament, unde va fi votat din nou în septembrie pentru a fi aplicat din octombrie.

„Dacă îi este drag de mine și vrea să mă vadă pe la Cotroceni, mie nu mi-e drag de dânsul, dar mă duc, însă Guvernul nu are ce căuta la Cotroceni și despre reducerea CAS nu avem ce discuta pentru că e o lege votată de Parlament. Dacă vrea, să discute cu Parlamentul, dar nu cred că vrea să convoace tot Parlamentul la Cotroceni”, a adăugat premierul.

Anterior, premierul Ponta a afirmat că este dispus să se întâlnească cu președintele Băsescu și chiar „cu teroriștii „dacă acest lucru este bine pentru țară, dar că pentru reducerea CAS șeful statului trebuie să se consulte, eventual, cu Parlamentul, nu cu Guvernul, deoarece legea CAS este votată de parlamentari.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, joi, că reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator este posibilă și va intra în vigoare la 1 octombrie, susținând că această măsură nu va afecta fondul de salarii și fondul de pensii.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marele pierzător al acestor alegeri
Digi24
Sondaj INSCOP rezultate alegeri București 2025. Ciprian Ciucu îl devansează clar pe Daniel Băluță. Cum stau ceilalți candidați
Cancan.ro
Motivul real pentru care Mirabela Grădinaru nu a votat. Răspunsul BIZAR oferit de Nicușor Dan
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume a primit o ofertă de nerefuzat
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
EXIT-POLL Alegeri Primăria București 2025. CURS: Ciucu 32,7% Băluță 26,3% Alexandrescu 20,2% Drulă 12,8%. INSCOP: Ciucu: 31,7%, Băluță 26,1%, Alexandrescu 21,1%
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rezultate exit-poll, alegeri București 2025. Diferență de 6 procente între primele două locuri, cum arată clasamentul
Cancan.ro
Și-a părăsit iubita medic pentru Rodica Stănoiu! Noi detalii despre 'puiuțul' fostei ministrese a Justiției
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Efectul surprinzător al gazului ilariant împotriva depresiei severe