Prima pagină » Știri externe » Separatiștii proruși anunță că 247 de cadavre din avionul prăbușit Malaysia Airlines au fost transportate în estul Ucrainei

Separatiștii proruși anunță că 247 de cadavre din avionul prăbușit Malaysia Airlines au fost transportate în estul Ucrainei

Separatiștii proruși anunță că 247 de cadavre din avionul prăbușit Malaysia Airlines au fost transportate în estul Ucrainei
Cadavrele a 247 dintre victimele avionului aparținând Malaysia Airlines au fost transportate într-un tren cu vagoane frigorifice la Torez, într-o zonă aflată sub controlul separatiștilor proruși din estul Ucrainei, a anunțat, luni, un purtător de cuvânt al rebelilor, relatează AFP.

Purtătorul de cuvânt al „premierului” din autoproclamata Republică Populară Donețk, Aleksandr Borodai, a anunțat că, deocamdată, nu este necesar un al doilea tren pentru transportarea cadavrelor, în timp ce Kievul susține că un al doilea tren cu patru vagoane frigorifice a plecat spre localitatea Torez.

La rândul său, Andrei Purghin, „adjunctul premierului” din „Republica Populară Donețk” a declarat, citat de agenția Interfax, că rămășițele victimelor nu vor fi „transferate” la Harkov, zona aflată sub controlul forțelor guvernamentale ucrainene, decât după sosirea experților internaționali la Torez.

Potrivit purtătorului de cuvânt al „premierului” Aleksandr Borodai, trei experți olandezi au sosit la Donețk, bastion al separatiștilor proruși, însă nu a precizat dacă aceștia se vor deplasa la locul prăbușirii avionului Malaysia Airlines.

O echipă cu numeroși experți olandezi a sosit luni dimineață la Harkov. De asemenea, o echipă de experți malaysieni, sosită duminică la Kiev, este așteptată luni la Donețk, potrivit purtătorului de cuvânt al separatiștilor.

Pe de altă parte, ministrul malaysian al Transporturilor, Liow Tiong Lai, a anunțat duminică seara, într-un comunicat, că autoritățile ucrainene au avertizat că nu pot asigura securitatea experților internaționali la locul catastrofei. De asemenea, autoritățile de la Kiev au cerut „acces imediat și fără restricții la locul tragediei și garantarea securității” experților străini.

Între timp, confruntări violente între forțele separatiste și trupele ucrainene au loc în apropiere de zona în care s-a prăbușit avionul Malaysia Airlines, cel mai probabil doborât de o rachetă sol-aer lansată, potrivit Washintonului, de rebelii separatiști. De la prăbușirea avionului, nu a fost decretată o încetare a focului în regiune.

În gara din Torez, patru rebeli înarmați patrulau luni dimineață, potrivit corespondenților AFP. Unul dintre aceștia verifica zona cu un câine, în timp ce zeci de pasageri așteptau sosirea unui tren.

Aflat pe peronul gării, Nikolai, spune că „a decis să-și trimită soția și fiica în Rusia”. „În pofida prăbușirii avionului, confruntări au loc zilnic. Dacă pot trage asupra unor avioane, vă imaginați ce ni se poate întâmpla”, spune el. „Nimeni nu înțelege de ce experții internaționali nu sunt încă aici. La patru zile de la prăbușirea avionului, cadavrele se află în continuare pe câmp. Este îngrozitor pentru familiile victimelor”, adaugă el.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Ar trebui sau nu să avem încredere în sfaturile financiare primite de la AI? Iată ce spun experții!