Prima pagină » Știri » A lovit o clădire, din care a ricoșat pe calea ferată, exact când venea trenul. Apoi a primit o a doua șansă

A lovit o clădire, din care a ricoșat pe calea ferată, exact când venea trenul. Apoi a primit o a doua șansă

A lovit o clădire, din care a ricoșat pe calea ferată, exact când venea trenul. Apoi a primit o a doua șansă
Un bărbat a fost rănit grav, sâmbătă, după ce mașina în care se afla a intrat într-o clădire din Vatra Dornei, iar el a fost proiectat în afara autoturismului, pe calea ferată, unde a ricoșat apoi și mașina, mecanicul unui tren care circula prin zonă reușind să frâneze la timp.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat că accidentul s-a produs sâmbătă dimineață, în jurul orei 05.00, când un bărbat în vârstă de 33 de ani, care conducea un autoturism dinspre Bistrița spre Vatra Dornei, a pierdut controlul volanului într-o curbă de pe Calea Transilvaniei din Vatra Dornei. Mașina a lovit clădirea unui atelier de tâmplărie de pe marginea drumului, de unde a ricoșat pe calea ferată din apropiere.

În urma impactului, șoferul a fost proiectat la aproximativ doi metri în afara mașinii, tot pe calea ferată.

Conform sursei citate, mecanicul trenului regio Vatra Dornei-Bistrița care trecea prin zonă a observat mașina de pe șine și a reușit să oprească pentru a evita coliziunea, sunând apoi la 112.

Șoferul a fost preluat de o ambulanță în stare de inconștiență și cu politraumatisme, fiind transportat la spitalul din Vatra Dornei.

Pompierii militari de la detașamentul din Vatra Dornei au intervenit și au îndepărtat autoturismul de pe calea ferată, traficul feroviar fiind reluat după aproximativ 40 de minute de la producerea accidentului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial