Prima pagină » Știri externe » Anunțul făcut de John Kerry. Cât va dura pacea în Fâșia Gaza

Anunțul făcut de John Kerry. Cât va dura pacea în Fâșia Gaza

Anunțul făcut de John Kerry. Cât va dura pacea în Fâșia Gaza
Israel și Hamas au convenit asupra unei încetări a focului de 72 de ore în Fâșia Gaza, teatrul unei ofensive militare israeliene îndepând cu 8 iulie, a anunțat vineri dimineața secretarul de Stat american, John Kerry, aflat într-o vizită la New Delhi, relatează AFP.

Potrivit lui Kerry, cele două părți vor înceta ostilitățile vineri, la ora locală 8.00 (8.00, ora României), iar la Cairo vor începe negocieri între israelieni și palestinieni.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al Hamas a confirmat că mișcarea islamistă a acceptat acest armistițiu de 72 de ore.

„Această încetare a focului este foarte importantă, în scopul de a oferi civililor inocenți un răgaz pentru a se aproviziona cu cele necesare”, a declarat Kerry.

„În timpul acestui armistițiu (de 72 de ore) civilii din Fâșia Gaza vor primi ajutor umanitar și vor avea ocazia de a-și continua activitățile vitale”, a adăugat el.

Kerry a precizat că face acest anunț în comun cu secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, de asemenea, implicat în căutarea unei soluții acest conflict.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum faci față căldurii excesive? Metoda veche folosită de localnicii unei insule din Croația
Digi24
Mai multe femei împing un microbuz blocat în trafic în Galați, în timp ce bărbați aflați la terasă filmează și comentează
Cancan.ro
Amendă neplătită, permis suspendat. Calculul simplu pe care trebuie să-l știe toți șoferii
Prosport.ro
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
Adevarul
„Ar trebui evitate deplasările cu metroul”. Medicul Beatrice Mahler explică riscul de Legionella după inundații și cere anchetă epidemiologică
Mediafax
PERFORMANȚĂ! Cum au ajuns niște liceeni din București să IMPRESIONEZE lumea roboticii
Click
Ce fac astăzi copiii lui Mircea Diaconu și ai Dianei Lupescu. Actrița a făcut mărturisiri rare: „Avem o relație foarte bună”
Digi24
Omul care ar schimba Rusia. Cel mai mare industriaș rus îl avertizează pe Putin despre dezastrul iminent cu care se confruntă țara
Cancan.ro
3.300 lei amendă pentru toți șoferii din România care fac această greșeală când se urcă la volan. 90% nici nu știu că este greșit
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când ți se SUSPENDĂ permisul pentru neplata amenzii? Normele aprobate de GUVERN
Descopera.ro
Iarna în care un popor întreg a mâncat bulbi de lalea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman