Prima pagină » Economic » „Am vândut țuică și mi-am cumpărat haine, altă posibilitate nu aveam”. Unul dintre cei mai puternici oameni din România povestește despre cum a copilărit în sărăcie

„Am vândut țuică și mi-am cumpărat haine, altă posibilitate nu aveam”. Unul dintre cei mai puternici oameni din România povestește despre cum a copilărit în sărăcie

„Am vândut țuică și mi-am cumpărat haine, altă posibilitate nu aveam
"Ținuta este importantă (obligatoriu costum și cravată, eventual cât mai elegante), politețea, limbajul, gesturile și încrederea pe care o inspiri.

 Comunicarea succintă și clară.” descria într-un interviu anterior acordat Business Magazin Mișu Negrițoiu, actualul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, regulile elementare în alcătuirea imaginii unui om de afaceri. Dar, cum nimeni nu devine om de afaceri peste noapte, la fel cum nimeni nu învață peste noapte să poarte o conversație, să își aleagă vinul de la restaurant sau să negocieze contracte relaxat în timp ce joacă golf, și imaginea lui Negrițoiu a trecut prin numeroase transformări.

A copilărit în Dăbuleni, județul Dolj, într-o familie săracă. Era la liceu când a avut nevoie de o uniformă și de prima lui pereche de pantofi. „Am vândut țuică și mi-am cumpărat haine, altă posibilitate nu aveam” își amintește președintele ASF și al patrulea în topul celor mai admirați CEO din România, conform catalogului BUSINESS Magazin. „Familia mea de „chiaburi” era destul de hăituită și nu avea bani, doar ceva produse. Am vândut țuică și am cumpărat haine, altfel nu aveam de unde. De la aceste haine, până la costumele Canali, Cornegliani sau Tom Ford pe care le port acum, a trecut mult”.

De când a devenit bancher, Mișu Negrițoiu a purtat costum și cravată și conduce mașini Mercedes „cât mai elegante”, dar alese după câteva criterii exacte: „Culori închise. Transmit eleganță, sobrietate, siguranță. Și nu modelul cel mai scump (clasa S), ci unul mediu (E), care transmite moderație.” a declarat Mișu Negrițoiu într-un interviu anterior acordat Business Magazin. Evită lucrurile foarte scumpe, ținând cont de faptul că băncile sunt în centrul atenției publice pentru că fac bani ușor și au dobânzi mari.

Trecând peste aspectul exterior, la construirea imaginii se adaugă preocuparea pentru o comunicare succintă și clară, politețea, limbajul, gesturile și încrederea pe care o inspiră, dar și un stil de viață adaptat la cerințele instituției și comunității bancare. Trecerea dinspre mediul politic spre cel de business a fost marcată de o schimbare a întregului stil de viață: „Am început să joc golf, să fiu mai atent la etichetă, să frecventez alte cercuri”.

Mișu Negrițoiu spune că preocuparea pentru imagine este mai veche decât cariera bancară și datează din perioada anilor petrecuți în viața publică. Odată cu schimbarea domeniului de activitate, a intervenit și necesitatea unei repoziționări din punctul de vedere al imaginii: de la îmbrăcăminte până la obiceiuri, pasiuni și preocupări. Bancherul a tradus această repoziționare prin întrunirea unor valori precum profesionalismul, credibilitatea, decența, corectitudinea și eleganța, importante atât pentru public, consumatori, clienți, parteneri, cât și pentru autorități. Un alt aspect important este rolul de model pe care îl atribuie liderilor din mediul de afaceri: „Tinerii vor să fie ca ei, dar nu pentru că au bani, ci pentru că au valoare, iar imaginea este percepția că aceste valori sunt întrunite„. Pentru atingerea acestor repere, a lucrat cu consilieri de imagine, pe a căror indicație a mers și în urmă cu trei ani, la evenimentul Meet the CEO al BUSINESS Magazin, când a spus că nu și-a ales singur cravata, ci i-a lăsat pe cei care se pricep mai bine.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
„Consideră că suntem epuizați”. Putin crede că SUA sunt slăbite de războiul cu Iranul, potrivit serviciilor secrete americane
Cancan.ro
Victoria Ionescu, condusă pe ultimul drum de către fostul iubit. Cine este Luca de Mezzo, de fapt
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Cine mai poate opri omul lui Putin să câștige Franța. Expert: „Riscăm ca Europa de Est să fie abandonată”
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„,Mama și fiul”. Cum comentează Gabriela Cristea diferența de vârstă dintre ea și Tavi Clonda
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale