Prima pagină » Știri politice » Ponta: L-am ținut departe pe Băsescu de negocierile pentru comisar, știam că vrea să le strice

Ponta: L-am ținut departe pe Băsescu de negocierile pentru comisar, știam că vrea să le strice

Ponta: L-am ținut departe pe Băsescu de negocierile pentru comisar, știam că vrea să le strice
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că șeful statului, Traian Băsescu, are dreptate atunci când afirmă că a aflat de la Bruxelles despre cele două nominalizări făcute de Guvern pentru postul de comisar, el arătând că l-a ținut departe de negocieri, întrucât știa că "vrea să le strice".

Solicitat să comenteze faptul că Traian Băsescu i-a reproșat faptul că a aflat de la Bruxelles despre faptul că Guvernul a avansat două propuneri pentru postul de comisar, Ponta a răspuns: „Foarte bine, chiar are dreptate. L-am ținut departe de negocieri pentru că știam că vrea să le strice, cum le-a stricat și pe cele cu domnul Vosganian, tot el le-a stricat și a preferat ca România să ia ceva mai prost ca să-l acuze pe Tăriceanu”.

„Deci, sunt bucuros că am reușit să-l țin deoparte pe Traian Băsescu”, a adăugat Ponta.

El a reamintit situația din 2006, spunând că Varujan Vosganian a ratat obținerea unui portofoliu economic important pentru că „a fost sabotat din țară”.

„Noi am mai pățit acest lucru în 2006, când domnul Vosganiaan a fost desemnat pentru un portofoliu important, a fost sabotat din țară de tot felul de securiști, de tot felul de proști, că nu a fost doar ticăloșie, a fost și prostie, și din acest motiv România în loc să obțină un portofoliu economic important în 2006 a obținut acel Multilingvism”, a spus Ponta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Lidia Fecioru, lista obiectelor din casă care aduc noroc. De ce nu e bine să avem masă dreptunghiulară
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!