Prima pagină » Știri » Un mort și trei răniți, într-un accident în Arad

Un mort și trei răniți, într-un accident în Arad

Un mort și trei răniți, într-un accident în Arad
O persoană a murit și alte trei au fost rănite, luni dimineață, într-un accident produs pe DN 7, în localitatea arădeană Mândruloc, după ce autoturismul în care erau s-a ciocnit cu un autocar în care se aflau angajați ai Operei din Constanța, care se întorceau dintr-un turneu în Germania.

Accidentul a avut loc pe DN 7, în centrul localității Mândruloc, județul Arad, după ce șoferul bulgar al unui autoturism Audi înmatriculat în Germania a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un autocar în care se aflau 32 de pasageri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În urma impactului, autocarul a ajuns în șanțul de pe marginea drumului, fără să se răstoarne, suferind avarii ușoare și fără ca vreunul dintre pasageri să fie rănit.

Șoferul autoturismului implicat în accident a murit, iar alți trei pasageri din mașină, tot bulgari, au fost răniți grav. Cei patru se întorceau în Germania, la muncă, după ce fuseseră la o nuntă în Bulgaria. Pentru scoaterea victimelor din autoturism a intervenit un echipaj de descarcerare al pompierilor, iar cei trei răniți au fost transportați cu ambulanțe la Spitalul Județean de Urgență Arad.

Potrivit comisarului șef Mircea Cherechean de la Poliția Rutieră Arad, din primele cercetări reiese că accidentul a avut loc pe fondul oboselii șoferului din Audi, care ar fi adormit la volan.

Pasagerii din autocar au spus că lucrează la Opera din Constanța și se întorceau dintr-un turneu în Germania.

Circulația în zona producerii accidentului a fost blocată circa o oră pe ambele sensuri.

Marian Buga, [email protected]

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Câți dintre români susțin o armată comună la nivel european?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...