Scenarii post-referendum: Ce se întâmplă dacă Scoția iese din Regatul Unit

Scenarii post-referendum: Ce se întâmplă dacă Scoția iese din Regatul Unit
Publicat: 18/09/2014, 20:17
Actualizat: 03/09/2019, 01:57

Premierul scoțian, Alex Salmond, și-a construit campania pentru independența țării sale de Regatul Unit în jurul maI multor promisiuni de prosperitate și un viitor mai bun din punct de vedere economic. Cu toate acestea, există numeroase scenarii contradictorii, precum și întrebări de ordin economic, politic și diplomatic care ar succeda ieșirea Scoției din Regat.

Două dintre cele mai importante asemenea întrebări sunt cele privind moneda pe care o va avea Scoția independentă și statutul ei în cadrul Uniunii Europene. Astfel, în vreme ce Partidul Național Scoțian promite că Scoția va păstra lira sterlină în scenariul obținerii independenței, Londra refuză o uniune monetară fără o uniune politică. Totodată, nu există niciun precedent care să ne indice ce rol va avea Scoția în interiorul Uniunii Europene odată ieșită din Regatul-membru al UE. Deși Bruxelles-ul a evitat să speculeze pe acest subiect, preferând să aștepte mai degrabă rezultatul votului, se crede că Scoția va deveni stat candidat, ceea ce nu ar fi atât de ușor de transformat în aderare precum lasă Partidul Național Scoțian să se înțeleagă.

Trebuie precizat că, în cazul unui vot majoritar al taberei „Yes” (pro-independență), nu vom vedea imediat schimbarea statutului Scoției. După anunțarea rezultatului referendumului, vor începe negocieri complexe între Londra și Edinburgh. Independența efectivă va avea loc abia în 24 martie 2016, susține premierul Alex Salmond.

Iată capitolele care sunt afectate de o eventuală independență a Scoției:

Moneda

Guvernul scoțian susține că menținerea unei uniuni monetare după destrămarea uniunii politice este și în interesul Londrei. Cu alte cuvinte, Scoția vrea să păstreze lira sterlină dacă își va obține independența. Anglia nu este, însă, de acord. BBC susține că Scoția ar putea folosi, totuși, lira în absența unui acord formal cu Banca Angliei. Aceeași sursă menționează și scenariul aderării la zona euro, care a fost exclus însă de guvernul lui Salmond. Mai există și propunerea unor membri ai taberei pro-independență pentru crearea unei monede noi. „Ei au monedă proprie, dar folosirea ei implică probleme mari. O nouă monedă scoțiană se va devaloriza destul de repede și înseamnă că scoțienii vor alerga la bănci să scoată banii care erau în lire sterline. S- ar putea să fie multe probleme. Lirele scoțiene au, în prezent, aceeași valoare cu lirele sterline. Am avut probleme mari cu asta. Țin minte că, în 1990, eram în Budapesta și au venit niște prieteni din Scoția și nu au putut să schimbe lirele lor pe nicăieri. Am schimbat eu din lirele mele sterline pentru ei și am rămas în Budapesta cu o groază de lire în buzunar”, ne-a povestit istoricul englez Mark Percival. Stabilit de 12 ani în România, Percival a fost invitatul ediției de joi a emisiunii ZF LIVE.

Analiștii străini par a înclina către păstrarea lirei sterline, considerând orice alt plan drept sursă de instabilitate economică.

Datoria

Premierul scoțian a avertizat Londra că va renegocia partajul datoriei britanice, scrie Mediafax. Mai exact, partidul pe care îl conduce, Partidul Național Scoțian, propune ca, în perioada imediat următoare independenței, datoria să fie repartizată pe baza contribuției de până acum la bugetul Regatului sau pe baza mărimii populației.

Uniunea Europeană

SNP a promis în campanie că Scoția independentă va fi, în viitorul apropiat, membră a Uniunii Europene. Este puțin probabil ca acest viitor să fie foarte apropiat. În primul rând, nu există precedent în UE pentru statutul unei țări care a făcut parte dintr-o țară din UE, care respectă aquis-ul, dar acum nu mai este parte a țării cu care a intrat în UE. Astfel, Edinburgh va primi statutul de țară candidată, urmând să parcurgă aceiași pași ca alte țări. Mai există și problema sensibilă a votului unanim pe care Scoția ar trebui să îl primească din partea celor 28 de țări membre. Deși Londra a promis că nu se va opune aderării Scoției la UE – în condițiile în care Marea Britanie se pregătește de un referendum pe tema apartenenței la UE – , există chestiunea votului unor țări precum Spania, care se confruntă cu mișcări separatiste: „Nu va intra imediat în UE pentru că este nevoie de votul a 28 de țări. Spania va fi clar împotrivă, Franța s-ar putea să fie împotrivă. Marea Britanie s-ar putea să fie în favoarea unei Scoții în UE, însă va fi exterm de complicată intrarea”, prognozează istoricul Mark Percival.

Nu există precedent care să ne indice ce se va întâmpla cu toți cetățenii UE aflați la muncă sau la studii în Scoția, în cazul independenței.

Pașaportul

Tabăra „Yes vote” nu vrea pașaport pentru a circula din Scoția în Anglia, Țara Galilor sau Irlanda de Nord după o eventuală independență. Această politică ar putea intra în contradicție cu politicile restrictive față de imigrație pe care le favorizează Partidul Conservator de la Londra, aflat la guvernare.

Petrolul și gazele din Marea Nordului

Principala sursă de venit pe care mizează guvernul lui Salmond pentru susținerea unei Scoții independente sunt resursele de petrol și gaze din Marea Nordului. Dacă se va face o distribuire geografică, pe linia de partajare a apelor de pescuit, Scoția ar rămâne cu peste 90% din venituri. Londra, însă, spune că vecinii de la nord supraestimează aceste resurse.

Apărarea

Susținătorii independenței vor o nouă constituție, care să stipuleze că țara va fi denuclearizată după ieșirea din Regat. Nu se știe, însă, ce se va întâmpla cu submarinele nucleare britanice Trident, care sunt staționate pe teritoriul Scoției și ar trebui mutate la sud de graniță.

Steagul

În cazul unei independențe, Union Jack, celebru steag ar Regatului Unit (o combinație între steagurile celor patru țări componente) ar putea deveni istorie, deoarece varianta care rămâne după îndepărtarea steagului scoțian nu este tocmai atrăgătoare:

Sursa: CNN

Regina

Deși marele lui vis politic a fost, de la începutul carierei, ruperea de Regatul Unit, premierul scoțian, Alex Salmond, pune mare preț pe figura reginei Elisabeta a II-a, care va continua să fie monarhul Scoției, țara urmând să fie supusă coroanei, ca stat membru în Commonwealth.

„După ultimele sondaje de opinie, scoțienii sunt cu monarhia. Sunt însă mai puțini decât în Anglia, pentru că republicanismul e mai mare în Scoția. Interesant este că Regina și familia regală țin foarte mult cu Scoția, au palate acolo și merg acolo. Când aveau vas, ei se plimbau mult prin insulele din Scoția. Regina spunea că acolo, pe vas, în insule, era fericită pentru că era singurul loc în care era lipsită de obligațiile de șef de stat”, ne-a povestit istoricul Mark Percival.

Regatul Unit

Cum se va numi Regatul Unit dacă va pierde Scoția? Denumirea cel mai des întâlnită este „restul Regatului Unit – rUK”, ironizată savuros de cei de la The Guardian într-un video care explică referendumul pe înțelesul non-britanicilor. LINK AICI

David Cameron

Ieșirea Scoției din Regatul Unit riscă să amenințe cariera politică a premierului englez, David Cameron. Venind după doi prim-miniștri scoțieni (Tony Blair și Gordon Brown, laburiști), Cameron ar putea pierde președinția Partidului Conservator și Unionist aflat la guvernare. Aceasta ar duce la pierderea automată a funcției de prim-ministru, premierul britanic trebuind să fie președintele partidului de guvernământ.

Mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×