Prima pagină » Economic » Autostrada lui Dragnea nu trece de faza SF-ului. Primarii comunelor de pe tronsonul București-Alexandria așteaptă investitorii

Autostrada lui Dragnea nu trece de faza SF-ului. Primarii comunelor de pe tronsonul București-Alexandria așteaptă investitorii

Autostrada București-Alexandria, supranumită și "Autostrada lui Dragnea", a suferit o nouă amânare: a șasea în trei luni, în contextul în care primul termen a fost anunțat în iunie. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a amânat termenul până la care firmele pot depune oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate (SF) din cauza "numeroaselor clarificări" care trebuiau făcute pentru documentele necesare licitției. Primarii din comunele pe unde ar trebui să treacă autostrada vorbesc despre numeroasele investiții pe care le-ar putea atrage dacă proiectul ar fi finalizat. Mai au însă de așteptat.

Firmele interesate de realizarea studiului de fezabilitate (SF) al autostrăzii București-Alexandria vor putea depune oferte până pe 6 octombrie, cu patru luni mai târziu față de termenul fixat inițial. Motivul invocat de CNADNR ține de „numeroasele clarificări” cu privire la documentele necesare în cadrul licitației.

„Având în vedere numeroasele clarificări cu privire la documentația de atribuire publicate până în prezent, pentru asigurarea unei perioade suficiente pentru elaborarea unor oferte corecte și complete, autoritatea contractantă (CNADNR n.n.) a decis prelungirea termenului de depunere /deschidere a ofertelor”, se arată în anunțul publicat de CNADNR.

Cât costă SF-ul autostrăzii București-Alexandria

Valoarea estimată a contractului pentru SF este de 19,67 milioane de lei (4,47 milioane de euro), fără TVA. Suma include și 1,78 milioane de lei fără TVA, reprezentând „cheltuieli diverse și neprevăzute”, în proporție de 10% din valoarea serviciilor.

Licitația pentru realizarea SF-ului autostrăzii București-Alexandria a fost contestată, la pachet cu alte autostrăzi, de mai multe firme de proiectare care au acuzat că în caietele de sarcini există „clauze abuzive” și „cerințe ilegale”. Proiectanții au susținut, printre altele, că termenul de patru luni în care ar fi trebuit predat SF-ul este ” exagerat de scurt” și că anumite prevederi din caietul de sarcini „încalcă flagrant dreptul prestatorului de a încasa prețul contractului, în cuantumul ofertat”, solicitând suspendarea procedurii de achiziție.

SF-ul va fi realizat din fonduri europene din Programul POS-T 2007-2013.

În prezent distanța dintre București și Alexandria este parcursă în special pe DN6, E70 și este de 76 de kilometri, timpul minim de parcurs fiind de 1,15 ore, se arată în caietul de sarcini elaborat de CNADNR.

„Pe lângă importanța sa națională proiectul autostrada București-Alexandria va deservi în condiții bune traficul de tranzit internațional, de mărfuri și persoane de pe teritoriul României”, se arată în caietul de sarcini.

Primarul din Drăgănești Vlașca : „De sărbători e crimă până la Alexandria”

Primarii din comunele pe unde va trece autostrada nu și-au pierdut speranța și așteaptă investitorii, mai ales în industrie, pentru că „la agricultură suntem numărul 1”.

„Ideea ar fi să găsim și niște investitori în industrie, că la agricultură suntem numărul 1. Noi avem un drum european, E70, care este foarte aglomerat în week-end și în toate sărbătorile. Este crimă până în Alexandria, se circulă în coloană, este ca pe Valea Prahovei. Vin aici orășenii plecați. Toată Calea Rahovei din București este de aici. Au aici rudele”,  a declarat pentru gândul Petre Bucur, primarul din Drăgănești Vlașca.

Despre amânarea depunerii ofertelor pentru SF crede că „problema este de bani, precis”. „Și eu aș vrea să fac multe, că cică să faci multe pentru comună, dar dacă nu sunt bani….” , trage concluzia primarul Petre Bucur.

Constantin Cărăpănceanu, primarul comunei Ghimpați, din județul Giurgiu, spune că abia așteaptă ca autostrada să fie gata. ” Chiar acum sunt la volan, drumul – E70- este foarte aglomerat”, expune situația edilul din comuna Ghimpați.

„Fluidizarea traficului poate aduce și investitori.  Se pot dezvolta hale, depozite, parcuri industriale.  Aici avem o fermă de vaci de lapte – Holland Dairy Farm, avem făzănăria Ghimpați, Agrozootehnica, care administrează 4.000 de hectare de teren agricol”, descrie el situația investitorilor din comună.

Despre autostradă, spune că „nu avem informații”. „La un moment dat CNADNR a trimis un certificat de urbanism pentru realizarea studiului de fezabilitate al autostrăzii”, încheie subiectul primarul comunei Ghimpați.

Liviu Dragnea: „Pe la mine prin curte trece”

În luna aprilie Liviu Dragnea apăra autostrada până la Alexandria. „Pe la mine prin curte trece. Prin curte pe la mine, așa a spus Traian Băsescu. Craiova-Pitești nu este pe rețeaua europeană principală de transport, deci nu poate fi finanțată din fondul european de coeziune. Deci nu este influențată de începerea sau neînceperea autostrăzii București-Alexandria-Slatina-Craiova-Calafat. Că eu am aranjat să treacă pe la mine prin curte mi se pare normal, fiecare vrea să aibă o autostradă prin curte, și o fac și rulantă”, declara ironic în aprilie Liviu Dragnea, citat de Digi24.ro.

Autostrada București-Alexandria a fost inclusă în strategia „România 100”, prezentată în decembrie anul trecut de premierul Victor Ponta și unde autostrada Sibiu-Pitești nu era trecută între proiectele prioritare. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
O furtună violentă a făcut prăpăd în București. Un bărbat a murit după ce un copac a căzut peste mașina pe care o conducea
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Cum își fac unii oameni singuri norocul, potrivit unui expert de la Universitatea Stanford