Prima pagină » Știri » România a semnat acord de mic trafic la frontieră cu Ucraina și cere deschiderea unui consulat

România a semnat acord de mic trafic la frontieră cu Ucraina și cere deschiderea unui consulat

România a semnat acord de mic trafic la frontieră cu Ucraina și cere deschiderea unui consulat
Acordul semnat de România cu Ucraina se aplică locuitorilor unei zone de 30 kilometri situate de o parte și de alta a frontierei comune, zonă care poate fi însă extinsă la maximum 50 de kilometri de linia de frontieră în cazul unităților administrativ-teritoriale care se întind dincolo de limita celor 30 de kilometri.

Premierul Victor Ponta, și omologul său ucrainean, Arsenie Iațeniuk, au semnat, joi, la Kiev, un acord privind micul trafic la frontiera dintre cele două țări, prilej cu care Ponta a înmânat părții ucrainiene un document prin care autoritățile de la București solicită deschiderea unui consulat.
Solicitarea este ca acest consulat să fie deschis în regiunea ucraineană Transcarpatia, în localitatea Solotvino.

De partea cealaltă, și Ucraina intenționează să deschidă un consulat în Sighetul Marmației.

„Este încă un pas pentru liberalizarea regimului vizelor. În ceea ce privește acest acord, 500.000 de cetățeni ai Ucrainei pot să viziteze România fără viză”, a spus Iațeniuk, despre acordul bilateral.

Premierul Ponta a precizat că România susține ridicarea cât mai curând a vizelor pentru Ucraina, o țară pe care o consideră nu numai vecină, ci și prietenă.

„Dacă cineva mă întreba până azi care sunt relațiile dintre România și Ucraina, îi spuneam: >. De azi, suntem și prieteni, nu doar vecini”, a spus Ponta.

Referitor la acordul semnat, Ponta a apreciat că aproape două milioane de cetățeni ai celor două state pot beneficia de facilitatea oferită.

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, și omologul său ucrainean, Andrii Deșcița, au semnat în primăvară, la Bruxelles, Acordul de mic trafic de frontieră între România și Ucraina. Acordul reglementează condițiile de desfășurare a micului trafic de frontieră, respectiv a trecerii frecvente a frontierei de stat româno-ucrainene de către rezidenții din zona de frontieră a României sau a Ucrainei care intenționează să rămână în zona de frontieră a celuilalt stat, în special din motive de ordin social, cultural, familial sau întemeiate economic, pentru o perioadă care să nu depășească 3 luni de ședere neîntreruptă.

Acordul se aplică locuitorilor unei zone de 30 kilometri situate de o parte și de alta a frontierei comune, zonă care poate fi însă extinsă la maximum 50 de kilometri de linia de frontieră în cazul unităților administrativ-teritoriale care se întind dincolo de limita celor 30 de kilometri.

Conform MAE, de prevederile Acordului beneficiază toate persoanele care locuiesc în mod legal, de cel puțin 3 ani, în zona de frontieră a României sau Ucrainei. Acestor persoane li se adaugă și soțul/soția, copiii minori sau majori aflați în întreținere (inclusiv adoptați), chiar dacă aceștia locuiesc de mai puțin de 3 ani în zona de frontieră. Persoanele menționate mai sus pot trece frontiera româno-ucraineană fără viză, pe baza permisului de mic trafic de frontieră.

Potrivit Guvernului, permisul ste eliberat de autoritățile României sau Ucrainei în maximum 60 de zile de la primirea cererii însoțită de toate documentele necesare. Aceste persoane trebuie să dovedească că sunt în posesia unui pașaport valabil, că locuiesc, în mod legal, de cel puțin 3 ani în zona de frontieră, că au motive întemeiate pentru trecerea frecventă a frontierei româno-ucrainene, nu prezintă o amenințare pentru ordinea publică, siguranța națională, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale României, respectiv Ucraine sau ale oricărui stat membru UE și că nu fac obiectul unei expulzări sau a unei interdicții.

Pentru eliberarea permiselor de mic trafic nu sunt percepute taxe.

Permisul este valabil pentru o perioadă de la 2 la 5 ani, fără a putea depăși durata de valabilitate a pașaportului titularului.
Persoanele care beneficiază de prevederile Acordului se supun controlului de frontieră asemeni oricărei alte persoane, însă autoritățile de frontieră nu vor aplica ștampile de intrare sau ieșire pe permisele de mic trafic.

Alături de permisul de mic trafic, persoana care beneficiază de prevederile Acordului trebuie să fie în posesia unui pașaport valabil.
Autoritățile de frontieră ale României sau Ucrainei au dreptul să refuze intrarea sau să reducă termenul de ședere pe teritoriul statului lor a persoanelor care beneficiază de dispozițiile Acordului.

Pentru asigurarea punerii în aplicare în mod corespunzătoare a Acordului, documentulprevede că fiecare parte contractantă va deschide o nouă misiune consulară pe teritoriul celeilalte părți, pe bază de reciprocitate. Locația precisă a acestor misiuni consulare va fi comunicată pe cale diplomatică.

În vara anului trecut, ambasadorul Ucrainei la București, Teofil Bauer, declara că autoritățile de la Kiev solicită României acordarea gratuită a vizelor pentru cetățenii ucraineni și extinderea până la 5 ani a duratei de ședere, față de maximum șase luni cât este în prezent.

„Instituțiile consulare ale României la ora actuală eliberează vize pentru cetățeni ucraineni până la o jumătate de an și nu mai puțin de 35 de euro costul de vize. Ne-am adresat părții române să fie eliminate acele tarife existente pentru vize. Deci să se dea practic viza gratis și apoi să extindem termenul, de ce nu, până la 5 ani, ca și alte țări”, a afirmat, marți, ambasadorul Bauer, într-o conferință de presă.

De asemenea, el a arătat că Ucraina a încheiat deja acorduri de mic trafic la frontieră sau de vize cu Polonia, Slovacia, dar și Cehia, în care sunt incluse și cerințele adresate de partea ucraineană României.

Bauer a ținut să sublinieze că românii, în calitatea lor de cetățeni europeni, pot călători în Ucraina fără viză.

Pe de altă parte, el a menționat că în negocierea acordului de mic trafic la frontieră partea română a venit cu solicitări care nu sunt „întru totul acceptabile” de către Kiev, fiind vorba de deschiderea de agenții consulare la Solotvino și Tyachiv, localități de frontieră în regiunea Transcarpatia, precum și extinderea „practic pe un termen nelimitat” a perioadei de ședere în Ucraina a cetățenilor români.

Ambasadorul ucrainean a apreciat că deschiderea a două noi oficii consulare românești pe teritoriul ucrainean nu este necesară pentru că activitatea consulară este „acoperită pe deplin” de consulatele generale de la Odessa și Cernăuți, dar nici „acceptabilă”, pentru că Ucraina are un singur consulat în România, la Suceava, și trebuie respectat principiul parității. El a arătat însă că autoritățile de la Kiev nu au în plan deschiderea unui alt consulat în România.

Totodată, Bauer a recunoscut că încheierea acordului de mic trafic la frontieră și rezolvarea chestiunii „birocratice” a vizelor ar stimula și mai mult creșterea schimburilor economice, cifrate în ultimul an la 1,8 miliarde, dintre care 60% exporturi românești.

România a semnat după aderarea la UE acorduri de mic trafic de frontieră cu R.Moldova și Serbia, însă nu și cu Ucraina, negocierile în acest sens trenând de mai mulți ani. Fostul ministru ucrainean de Externe Konstantyn Gryșcenko spunea în mai 2011 că partea română a înaintat condiții suplimentare pentru încheierea acordului, acestea stârnind „îndoială” la Kiev.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cum a strâns un sat cu 300 de locuitori 2 milioane de euro din amenzi?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!