Prima pagină » Sport » ROMÂNIA – UNGARIA. Suporterii unguri au aruncat cu petarde și cutii de bere din tren la intrarea în țară

ROMÂNIA – UNGARIA. Suporterii unguri au aruncat cu petarde și cutii de bere din tren la intrarea în țară

ROMÂNIA - UNGARIA. Suporterii unguri au aruncat cu petarde și cutii de bere din tren la intrarea în țară
ROMÂNIA - UNGARIA. Aproape 800 de suporteri unguri au venit în România cu trenul, în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar în gările din Curtici și Arad au aruncat cu petarde, cutii și sticle de bere și au scandat de la ferestre "Ungaria! Ungaria", însă forțele de ordine nu au aplicat sancțiuni.

ROMÂNIA – UNGARIA. Un tren special pentru suporterii unguri care vor participa la meciul dintre cele două naționale de fotbal a intrat în țară la ora 02,00, prin Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, unde a staționat aproximativ o oră, timp în care autoritățile de frontieră au verificat documentele pasagerilor.

Trenul a venit de la Budapesta, având 780 de pasageri, iar pe locomotivă sunt pictate chipurile celor mai cunoscuți fotbaliști din Ungaria.

În Curtici, aproximativ o sută de jandarmi, polițiști, trupe seciale de intervenție, dar și pompieri au fost mobilizați pentru a menține ordinea pe perioada staționării garniturii, însă suporterii unguri au fost gălăgioși în permanență, strigând de la ferestre „Ungaria! Ungaria”. Mulți dintre ei aveau în mâini sticle sau doze de bere, pe care le-au aruncat pe ferestre imediat ce garnitura s-a pus în mișcare pentru a pleca spre Arad. Totodată, mai mulți suporteri au aruncat petarde din tren, când se afla în mișcare.

La frontieră, în Gara Curtici, alături de suporteri au urcat și polițiști și jandarmi români, pentru a-i escorta până în Capitală.

Cu toate acestea, ungurii au fost zgomotoși și au aruncat câteva petarde și sticle de bere și când au trecut prin Gara Arad.

Autoritățile nu au intervenit și nu au aplicat sancțiuni în timpul tranzitării județului Arad.

„Nu s-a considerat că suporterii au pus în pericol siguranța publică. Nu s-a aplicat nicio sancțiune pe raza județului Arad”, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad, Emilia Fînață.

Vineri, selecționerul echipei naționale, Victor Pițurcă, declara că publicul care va asista la România – Ungaria trebuie să înțeleagă faptul că este doar un meci de fotbal și să nu provoace incidente.

„Tot timpul când cele două țări s-au întâlnit au existat incidente, grave uneori, și la Budapesta știu că s-au întâmplat. Sper să nu se mai întâmple și acum. Sper ca publicul să înțeleagă faptul că e doar un meci de fotbal”, a spus Pițurcă.

Prima reprezentativă a României întâlnește, sâmbătă, de la ora 19.00, pe Arena Națională, selecționata Ungariei, într-o partidă contând pentru Grupa F a preliminariilor Euro-2016.

Marian Buga, [email protected]

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi