Prima pagină » Știri » Oprescu anunță când se va putea circula pe al doilea pod al pasajului Mihai Bravu

Oprescu anunță când se va putea circula pe al doilea pod al pasajului Mihai Bravu

Oprescu anunță când se va putea circula pe al doilea pod al pasajului Mihai Bravu
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, miercuri, că "într-o lună, o lună și jumătate" va fi finalizată construirea celui de-al doilea pod al pasajului Mihai Bravu, care a început în urmă cu patru luni și are termen de finalizare luna decembrie.

„Constructorul se apropie de finalizarea construcției celui de-al doilea pod, urmând ca într-o lună, o lună jumătate să circulăm pe el. Suntem în timp, au trecut patru luni până astăzi, iar dacă mai adăugăm o lună, o lună și jumătate vor fi cinci luni, cinci luni și jumătate în care cel de-al doilea pod va fi gata”, a declarat miercuri, Sorin Oprescu care a precizat că data finalizării proiectului este luna decembrie 2014.

Potrivit primarului general, pentru cel de-al doilea pod, structura metalică este finalizată integral, în cursul acestei săptămâni fiind executată hidroizolația.

„După finalizare, dăm drumul la circulație pe ambele sensuri, și de la nord la sud, și invers. Este penultima zonă în care sigilăm inelul median de circulație. Constatăm că podul acesta este gata. Cam așa ar trebui să meargă lucrurile și le promit bucureștenilor că așa vor merge de acum încolo, pentru că avem și experiența și bunăvoința și seriozitatea constructorilor”, a mai spus edilul Capitalei, care a făcut referire și la întârzierile de la construirea primului pod

În cursul săptămânii viitoare va fi turnat betonul asfaltic la poduri și va fi definitivată vopsirea arcelor metalice.

Potrivit municipalității, au început deja testele de încercări pentru viaduct și pod metalic, acestea fiind făcute cu diferite convoaie (încărcările cele mai defavorabile pentru pod) și vor fi măsurate caracteristicile podului, care trebuie sa fie în limitele proiectului.

Edilul Sorin Oprescu a reamintit că prin acest proiect de infrastructură se închide inelul de circulație în partea de sud-est a orașului.

Pasajul Mihai Bravu – Splaiul Unirii va avea două poduri paralele, peste Splaiul Unirii/râul Dâmbovița și, respectiv, peste intersecția Prelungirea Șos. Mihai Bravu – Calea Văcărești, fiecare cu un sens de mers și două benzi. Primul pod, pe sensul Calea Văcărești-Mihai Bravu, are lungimea de 675,4 metri, iar al doilea, pe sensul Mihai Bravu-Calea Văcărești, va avea 687,7 metri. Lățimea celor două poduri este de 7,8 metri.

Primul pod al noului pasaj Mihai Bravu – Splaiul Unirii din Capitală, care permite circulația dinspre Calea Văcărești (Piața Sudului) către Mihai Bravu, a fost inaugurat la 1 iunie.

Din perspectiva descongestionării traficului, Oprescu a spus atunci despre proiect că „readuce mașinile în cartierele de sud ale orașului, acolo unde sunt multe foarte multe blocuri și destul de mulți locuitori”, și „încalecă două sectoare, la figurat”.

„Avem speranța că al doilea pod va fi gata spre sfârșitul anului (…) Sunt fericit că compania care lucrează aici deja a progresat foarte mult într-un timp scurt”, a adăugat el.

Potrivit municipalității, obiectivul general al proiectului este acela de a continua programul de optimizare a traficului cu posibilitatea realizării unui pasaj rutier suprateran prin care să se realizeze o legătură rutieră mai rapidă între Șoseaua Mihai Bravu și Splaiul Unirii. Se urmărește, astfel, descongestionarea traficului din zona intersecției Șoseaua Mihai Bravu – Splaiul Unirii – Calea Văcărești.

Primăria Capitalei a atribuit în august, prin licitație restrânsă accelerată, asocierii italiene Astaldi Spa – Astalrom SA un contract de 155,7 milioane de lei (35 milioane euro), inclusiv TVA, pentru finalizarea lucrărilor la pasajul Mihai Bravu – Splaiul Unirii.

Proiectul fusese început de Romstrade, firmă deținută de Nelu Iordache, însă contractul cu aceasta a fost reziliat în decembrie 2012, după ce municipalitatea a plătit 37 de milioane de lei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Teroare în Europa! Rețea de traficanți de droguri, implicată în crime, răpiri și atacuri cu grenade. Aproape 50 de arestări
Digi24
Ludovic Orban, despre Luca Niculescu: „Este premierul nimănui, scos de Nicușor Dan ca un iepure din bagheta magică”
Cancan.ro
ndă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 ajunge în Canada. Cine este scriitoarea care a dat peste cap pronosticurile
Click
Doliu în lumea medicală din România. A murit Oana Ciobanu, una dintre vocile importante din timpul pandemiei
Digi24
Supraviețuitoarea injecției letale, Christa Pike, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate. Primele cuvinte ale condamnatei
Cancan.ro
Medic estetician, ucis în plină zi în cabinetul său. Dr. Alexander nu a mai putut fi salvat
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!