Prima pagină » Știri externe » Barack Obama îi îndeamnă pe americani să nu cedeze „isteriei” Ebola

Barack Obama îi îndeamnă pe americani să nu cedeze „isteriei” Ebola

Barack Obama îi îndeamnă pe americani să nu cedeze
Președintele Statelor Unite, Barack Obama, i-a îndemnat pe cetățenii americani "să nu cedeze isteriei sau temerilor" privind epidemia de Ebola, relatează AFP.

„Noi toți – cetățeni, lideri politici, instituții media – avem responsabilități. Este o boală gravă, dar nu trebuie să cedăm isteriei sau temerilor, pentru că astfel ne va fi mai greu să îi informăm pe oameni cu exactitate. Trebuie să ne lăsăm conduși de știință. Trebuie să vedem realitatea”, a pledat Barack Obama.

„Statele Unite nu se confruntă cu o epidemie de Ebola”, a insistat liderul de la Casa Albă.

Un pacient venit din Liberia a decedat, în Texas, de Ebola, iar două asistente medicale care l-au îngrijit au luat boala.

Febra hemoragică Ebola a provocat moartea a cel puțin 4.555 de persoane dintre cele 9.216 cazuri înregistrate în șapte țări (Liberia, Sierra Leone, Guineea, Nigeria, Senegal, Spania și SUA), potrivit celui mai recent bilanț al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un român a încercat să răpească un copil într-un magazin din Italia. El a smuls copilul din brațele mamei și i-a fracturat piciorul
Digi24
„Patrioții furioși” ai Rusiei întorc armele împotriva lui Putin. Cum a ajuns „țarul cel bun” să fie văzut ca impostorul de la Kremlin
Cancan.ro
Persoanele care ar putea să nu mai plătească impozite deloc. Bolojan a făcut anunțul
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață de Ziua Îndrăgostiților!
Adevarul
Un român a smuls clanța ușii și i-a încuiat pe nemți în vestiar, chiar înainte de finala de la sanie. Degeaba, germanii tot au luat aurul
Mediafax
O cunoscută companie revine în România și anunță că extinde serviciile de livrare în Europa. Care sunt celelalte țări
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
Cum putea fi salvată femeia din București care a ars în mașina cuprinsă de flăcări: 'Dacă avea...'
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Citatul zilei de la Enzo Ferrari, omul care ura vacanțele: „Nu am plecat niciodată într-o călătorie adevărată”
Descopera.ro
Cercetătorii au surprins pentru prima dată cum se târăsc micile marsupiale spre marsupiul mamei lor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit gene care existau și înainte de apariția vieții pe Pământ