Prima pagină » Știri » DOSARUL MICROSOFT. Dorin Cocoș a plecat și el acasă, la câteva ore după ce ordonanța de reținere pe numele său a expirat

DOSARUL MICROSOFT. Dorin Cocoș a plecat și el acasă, la câteva ore după ce ordonanța de reținere pe numele său a expirat

DOSARUL MICROSOFT. Dorin Cocoș a plecat și el acasă, la câteva ore după ce ordonanța de reținere pe numele său a expirat
DOSARUL MICROSOFT. Dorin Cocoș a plecat și el acasă, la câteva ore după ce ordonanța de reținere pe numele său a expirat

Dorin Cocoș a mai rămas la instanță chiar și după ce i-a expirat ordonanța de reținere, dar s-a hotărât să plece, văzând că nu se anunță nicio soluție.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a rămas în pronunțare și urmează să dea o soluție privind propunerea de arestare preventivă a procurorilor DNA pentru oamenii de afaceri Dorin Cocoș și Nicolae Dumitru, primarul din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, și Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor.

Și ordonanța de reținere pe numele lui Sandu a expirat, în jurul orei 21.30, iar acesta a plecat la scurt timp de la instanța supremă.

Omul de afaceri Dorin Cocoș și primarul municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan și omul de afaceri Nicolae Dumitru, care controlează grupul de firme Niro sunt acuzați de trafic de influență și spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru luare de mită în formă continuată și spălare de bani.

Potrivit DNA, Dorin Cocoș a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ștefan și Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziționarea dreptului de utilizare a licențelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro au ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Omul de afaceri Nicolae Dumitru a cerut și primit, prin firma sa, 7,65 milioane de dolari provenind de la Fujitsu Siemens Computers pentru a interveni la Șerban Mihăilescu și Dan Nica, membri ai Guvernului la data faptelor, pentru a obține încheierea contractului de închiriere a licențelor Microsoft, mai spun anchetatorii.

Potrivit anchetatorilor, contractul cadru de închiriere de licențe Microsoft, din 15 aprilie 2004, ar fi fost încheiat în condiții oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47 la sută acordat de Microsoft în considerarea Guvernului și, implicit, permițând plata unor comisioane către persoanele implicate.

Contractul cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, invocându-se, în mod nereal, calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preț cu cel puțin 40 la sută mai mare față de cel real, având la bază un necesar nefundamentat, susțin procurorii.

În 16 octombrie, procurorii anticorupție au făcut percheziții la locuințele fostului ministru Gabriel Sandu, fostului consilier prezidențial Dorin Marian, fostului șef al Serviciului de Informații Externe Cătălin Harnagea, la oamenii de afaceri Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea, Remus Truică și Nicolae Dumitru, la tatăl președintelui Comitetului Olimpic, Adrian Petrache, precum și la Fundația Dinu Pescariu, în dosarul Microsoft.

În acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foști miniștri – senatorii Șerban Mihăilescu și Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu și Adriana Țicău.

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere și din societățile implicate în derularea proiectului privind licențele Microsoft pentru școli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

Camera Deputaților a aprobat, în 13 octombrie, cererea de începere a urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme.

Președintele Traian Băsescu a avizat, în 3 octombrie, cererea DNA, pentru foștii miniștri Adriana Țicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu și Daniel Funeriu.

Săptămâna trecută, procurorii anticorupție le-au adus la cunoștință Adrianei Țicău și lui Daniel Funeriu acuzațiile și faptele de care s-ar face vinovați în dosarul Microsoft, potrivit unor surse judicare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXPLICATIV. Ce facilități urmăresc cumpărătorii bucureșteni în 2026
Digi24
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii
Cancan.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Nicușor Dan forțează un compromis pe salarizarea bugetarilor. „Nu știu dacă am mai avut vreodată o asemenea combinație”
Mediafax
Procurorul care a tras cu pistolul în timp ce era imobilizat de polițiști scapă de arestul preventiv
Click
Corina Caragea, vacanță spectaculoasă în Ibiza. Ce spune despre celebra insulă: „Poți să dansezi până dimineața sau să te culci la 10”
Digi24
„Să le ia organismul din ei”. Cum explică mama unuia dintre tinerii care au atacat ambulanța agresiunea revoltătoare a acestora
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
2026: Dacă schimbi buletinul, trebuie să schimbi și permisul de conducere? Situații în care amenda depășește 1.700 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Hormonul iubirii și frica se suprapun. Ce au descoperit oamenii de știință într-o regiune a creierului?