Prima pagină » Știri externe » Richard Branson anunță ce se va întâmpla cu proiectul spațial Virgin Galactic, după explozia navetei SpaceShipTwo

Richard Branson anunță ce se va întâmpla cu proiectul spațial Virgin Galactic, după explozia navetei SpaceShipTwo

Richard Branson anunță ce se va întâmpla cu proiectul spațial Virgin Galactic, după explozia navetei SpaceShipTwo
Miliardarul britanic Richard Branson, patronul grupului Virgin Galactic, a declarat că programul spațial al companiei sale va continua, în ciuda eșecului înregistrat vineri seară, când naveta SpaceShipTwo s-a prăbușit în Statele Unite ale Americii în timpul unui zbor de testare.

Potrivit bbc.com, unul dintre cei doi piloți a murit, iar celălalt a suferit răni grave și se află în stare critică. Accidentul s-a produs vineri, în deșertul Mojave din statul american California.

Autoritățile americane au trimis imediat la fața locului o comisie care va investiga cauzele accidentului.

Richard Branson, fondatorul Virgin Group și unul dintre primii susținători ai conceptului de „turism spațial”, s-a declarat „șocat și întristat” de această tragedie, dar a spus că va „persevera”.

Grupul Virgin spera să lanseze primul zbor comercial în spațiu în anul 2015. Compania a primit deja peste 700 de rezervări individuale pentru viitoarele zboruri spațiale, la tariful de 250.000 de dolari fiecare, iar Richard Branson a promis că se va afla la bordul primului „taxi spațial” cu ocazia zborului inaugural al acestuia.

SpaceShipTwo efectua vineri primul ei zbor de testare din ultimele nouă luni și s-a prăbușit la scurt timp după ce a decolat din apropiere de orașul Bakersfield din California.

Într-un comunicat de presă, grupul Virgin a spus că naveta SpaceShipTwo s-a confruntat cu „o anomalie severă” la câteva momente după ce s-a separat de lansatorul ei, un vehicul spațial denumit WhiteKnightTwo.

Lansatorul WhiteKnightTwo a aterizat cu succes.

Potrivit BBC, naveta spațială funcționa cu un nou tip de combustibil care nu a mai fost niciodată utilizat în timpul unui zbor spațial, deși a făcut obiectul unor teste îndelungate la sol.

Richard Branson a spus că Virgin Galactic va coopera pe deplin cu autoritățile americane desemnate să investigheze cauzele accidentului.

Reprezentanți de la US National Transportation Safety Board și-a început ancheta în cursul dimineții de sâmbătă, iar investigația va dura probabil mai multe zile.

The Federal Aviation Administration a anunțat că va lansa la rândul ei o anchetă.

Într-un mesaj publicat pe blogul său, Richard Branson a spus că toți oamenii implicați în acest proiect sunt „profund întristați”.

„Toate gândurile noastre se îndreaptă acum către familiile acelora afectați de acest eveniment tragic”, a scris miliardarul britanic.

Richard Branson s-a deplasat imediat în California la bordul unui avion și a spus: „aceasta a fost cea mai grea călătorie pe care a trebuit să o fac vreodată”.

„Spațiul e un domeniu dificil – dar care merită toate eforturile. Vom continua și vom merge înainte împreună”, a adăugat miliardarul britanic.

Rămășițele navetei distruse în această explozie sunt împrăștiate pe o distanță mare din deșertul Mojave, aflat la nord-est de Los Angeles. Poliția a restricționat accesul publicului în acel perimetru, temându-se că anumite fragmente ar putea fi explozive.

Ambii piloți erau angajați ai companiei Scaled Composites, aceeași firmă care a creat aeronava. Decesul unuia dintre piloți a fost pronunțat la fața locului, iar cel de-al doilea a fost transportat la spital în stare critică.

Naveta SpaceShipTwo a fost transportată în spațiu de lansatorul WhiteKnightTwo, de care s-a desprins la altitudinea de 13.700 metri. A explodat la puțin timp după acea desprindere.

Mai multe celebrități, printre care Justin Bieber, Ashton Kutcher și Leonardo DiCaprio și-au rezervat bilete la bordul viitoarelor „taxiuri spațiale” ale companiei conduse de Richard Branson, raportează Los Angeles Times.

A fost cel de-al doilea accident din această săptămână produs în Statele Unite în care a fost implicată o companie care activează în domeniul spațial.

Marți, vehiculul spațial de tip cargo Antares, fără echipaj uman la bord, a explodat la puțin timp după ce a fost lansat de la o bază din statul american Virginia. Antares transporta echipamente și provizii pentru echipajul aflat la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi