Ponta vrea să schimbe legea: Foștii președinți cu locuință de la stat să nu mai primească altă casă

Ponta vrea să schimbe legea: Foștii președinți cu locuință de la stat să nu mai primească altă casă
Publicat: 04/11/2014, 11:58
Actualizat: 05/11/2014, 19:35

Premierul Ponta a anunțat că intenționează să inițieze o modificare a legislației actuale, astfel încât foștii președinți ai țării care au primit deja o locuință de la stat să nu mai poată primi încă o locuință de stat, precizând că locuința lui Băsescu din strada Mihăileanu a fost luată de la stat.

El a arătat că pentru un fost președinte, respectiv Traian Băsescu, care are deja o locuință, „întâmplător pe care și-a dat-o singur”, și anume cea din strada Mihăileanu din București, românii nu trebuie să mai suporte costurile unei locuințe suplimentare.

„Băsescu trebuie să părăsească Vila Lac 3 în maximum 60 de zile de când nu mai e președinte și sugerez că în această perioadă – cred că așa ar fi corect – un fost președinte care a primit deja de la stat o locuință – pentru că cea din Mihăileanu e tot de la stat – să nu poată să beneficieze a doua oară de o locuință de la stat”, a spus Ponta la România TV.

Întrebat dacă are de gând să inițieze o modificare a legii în acest sens, Ponta a răspuns afirmativ: „Da, am de gând să inițiez. Nu știu dacă va fi timpul necesar pentru promulgare”.

El a precizat totodată că vila RA-APPS de la Snagov va fi acordată spre folosire unei fundații aparținând unor mari campioni ai României.

„Am găsit o întrebuințare legitimă. Am discutat cu reprezentanții unei fundații extrem de apreciate, suntem încă în proceduri, o fundație a unor oameni care au făcut foarte mult pentru România de-a lungul anilor și care pot în continuare să reprezinte România. Este vorba despre mari campioni ai României”, a spus Ponta.

Miercuri, premierul Victor Ponta a anunțat că discuția despre „palatul lui Băsescu” se închide, el arătând că a respins propunerea RA-APPS de a i se da șefului statului casa de la Snagov, acest imobil urmând să fie dat în folosință unei fundații.

În replică, președintele Traian Băsescu a precizat că nu a cerut o vilă anume, ci o locuință de protocol și un birou, conform legii.

„Legea mai scrie ceva, că președintele în funcție nu are voie, la terminarea mandatului, să rămână în locuința pe care a avut-o ca președinte decât două luni. Eu de asta am cerut. Nu stau cu căciula în mână la Ponta ca și cum mi-ar da o casă din cele șapte ale lui. Nu sunt casele lui, este un protocol care trebuie respectat pentru asigurarea securității președintelui, pe timpul vieții”, a adăugat Băsescu.

Ulterior acestei afirmații, Ponta a declarat că președintele Traian Băsescu nu va primi, la finalul mandatului, o vilă RA-APPS la Snagov, deoarece acel imobil este pe lista de vânzare, iar în lipsa unui cumpărător va fi atribuită Federației Române de Gimnastică, ca centru de pregătire, Comitetului Olimpic Român sau unei fundații cu o anumită reprezentativitate.

„Domnul președinte își dorea acea casă, dar nu o va avea, probabil că o să stea în Mihăileanu. Știți cum se spune, «ce își face omul cu mâna lui e cel mai sigur». Băsescu și-a dat singur casa din Mihăileanu când era primar, deci cred că poate să stea în Mihăileanu”, a adăugat Ponta, reluând și ideea că, el personal, locuiește într-un bloc cu 400 vecini care nu sunt deranjați de măsurile de securitate ale Servicului de Protecție și Pază.

Premierul Ponta a anunțat recent că Guvernul a primit din partea președintelui Traian Băsescu o solicitare privind atribuirea unei locuințe, cerere care se află în lucru, adăugând: „nu cred că suntem în poziția să acordăm o reședință foarte luxoasă”.

Foștii șefi ai statului au dreptul, conform legii, inclusiv la atribuirea pe perioada vieții a unei reședințe.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
A crezut că a BĂUT peste măsură și a ajuns la spital. Medicii, ȘOCAȚI de...
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
În ce stare se află Florin Piersic după ce ar fi contactat o bacterie nosocomială!...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte...
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
OBLIGAȚIE totală pentru toți cei care au CONT LA BANCĂ. Regulile au venit direct de...
Reghe și cei doi băieței: Liam și Landon. Fotografie în premieră
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Opere pierdute ale Fraților Grimm, redescoperite în colecția unei biblioteci din Polonia