Nicușor Constantinescu, ARESTAT

Nicușor Constantinescu, ARESTAT
Publicat: 06/11/2014, 18:15

Cursa cu care a venit Nicușor Constantinescu a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă Otopeni în jurul orei 11.40, cu aproximativ un sfert de oră mai devreme decât ora programată.

Nicușor Constantinescu a fost ridicat de polițiști de pe aeroport și dus la Tribunalul București, care va judeca cererea de confirmare a mandatului de arestare preventivă emis pe numele lui, în luna iulie.

Dacă instanța va confirma mandatul de arestare, Nicușor Constantinescu va fi încarcerat în Arestul Poliției Capitalei. Ulterior, în funcție de ce va spune medicul, acesta va rămâne în Arestul Poliției Capitalei sau va fi dus într-un spital penitenciar, au precizat sursele citate.

Nicușor Constantinescu a fost reținut, marți, de autoritățile din Turcia, după ce Ministerul Justiției a transmis documentelor necesare pentru aducerea lui în țară, pentru a fi arestat preventiv în dosarele în care este judecat.

Unul dintre avocații lui Nicușor Constantinescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că acesta le-a spus judecătorilor că va veni de bunăvoie în România, joi, astfel că instanța nu a dispus arestarea lui, în vederea extrădării. Potrivit avocatului, Nicușor Constantinescu le-a arătat magistraților turci și documentele din care reiese că el intenționa să se întoarcă în România din SUA, de bunăvoie.

Nicușor Constantinescu a plecat din Istanbul joi dimineață, cu o cursă care a decolat în jurul orei 10.40.

Președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța ar fi stat în Turcia mai bine de o săptămână. Înainte de a ajunge în Turcia, Nicușor Constantinescu s-a aflat în SUA. Cererea de extrădare a lui Nicușor Constantinescu, formulată ca urmare a deciziei de arestare a acestuia, a fost însă respinsă de autoritățile din Statele Unite ale Americii, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Nicușor Constantinescu a trimis, la începutul lunii septembrie, un memoriu procurorului general al SUA, Eric Holder Jr., în care susținea că justiția română este controlată de DNA și cerea respingerea oricărei cereri de arestare ce va ajunge în SUA pe numele său, potrivit unui document obținut în exclusivitate de MEDIAFAX.

„Acest memoriu pe care vi-l transmit (cred că este primul pe care îl primiți din România) este menit a vă clarifica cu probe asupra faptului că în această cauză sistemul judiciar din România în ansamblul său este imperfect; jusitiția prin instituțiile sale nu garantează realizarea unui proces echitabil, transparent, independent și imparțial încălcându-se în mod real prezumția de nevinovăție a clientului meu”, a arătat avocatul Cătălin Dancu, în preambulul documentului citat.

Dancu a mai scris în memoriu că „întrucât a fost emis un mandat internațional de urmărire și arestare cu consecința aducerii sale în țară, vă solicit respectuos ca în analiza memoriului și a documentelor anexă să nu dați curs solicitării autorităților române de a pune în aplicare pe teritoriul SUA acest mandat și de a refuza executarea mandatului ca urmare a încălcării legii”.

Tribunalul București a dispus, în 23 iulie, arestarea lui Constantinescu, urmare a propunerii făcute de DNA după mediatizarea unor imagini în care acesta fumează la terasa unui restaurant din New York. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel București.

Soluția a fost menținută în 7 august de Curtea de Apel București, care a arătat, în motivarea deciziei, că apărarea lui Constantinescu nu s-a bazat pe înscrisuri medicale credibile care să arate că „inculpatul se afla internat în stare gravă într-un spital din New York”, la momentul cererii Direcției Naționale Anticorupție.

În 29 august, tot Curtea de Apel București a admis o contestația în anulare a procurorilor anticorupție, stabilind astfel ca Tribunalul București să emită mandat european de arestare pe numele lui Nicușor Constantinescu și să-l dea pe acesta în urmărire internațională.

Pe numele lui Constantinescu a mai fost emis un mandat internațional de arestare, după ce acesta nu a revenit în țară în urma unei operații făcute în SUA. Măsura de arestare, dispusă de Tribunalul Capitalei, nu a fost însă menținută de Curtea de Apel București, motiv pentru care mandatul a fost anulat.

Nicușor Constantinescu arăta, într-un comunicat transmis recent, că a informat mai multe instituții, între care Ambasada SUA și Departamentul de Stat al SUA, despre „deciziile abuzive” luate împotriva sa.

Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanțarea Centrului Militar Zonal Constanța, în altul că nu s-a supus controlului Curții de Conturi, iar în cel de-al treilea, pentru că a atribuit nelegal terenuri. Într-un alt dosar, șeful CJ Constanța este cercetat pentru luare de mită și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziții, 15 cartușe de calibrul nouă milimetri.

La termenul din 24 octombrie al dosarului în care președintele suspendat al CJ Constanța este acuzat de abuz în serviciu, pentru că nu s-a supus controlului Curții de Conturi, procurorul DNA prezent la ședința de judecată a cerut instanței să dispună punerea sub sechestru a tuturor bunurilor lui Nicușor Constantinescu, pentru a fi recuperat prejudiciul, dacă instanța va stabili definitiv că acesta este vinovat și îl va obliga să plătească daune. Constantinescu are diverse cote din șase terenuri intravilane, trei case de locuit, o casă de vacanță, o șalupă, cinci mașini, dar și aproape un milion de dolari într-un depozit bancar, potrivit ultimei declarații de avere.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
„S-a dezlănțuit iadul”. Pasagerii avionului care n-a mai ajuns la Singapore descriu coșmarul trăit. Imagini...
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem...
DIETA-MINUNE a Nicoletei Luciu | Așa a slăbit rapid 35 de kilograme. Arată de milioane...
Un britanic s-a mutat într-un hotel de lux din Turcia pentru că era mai ieftin decât...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât câștigă o stewardesă la una dintre cele mai bine plătite companii aeriene: „Nu se...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Împăratul CRUD care a ordonat ca SOȚIA să-i fie FIARTĂ de vie!
Klaus Iohannis a rămas FĂRĂ CUVINTE. Nu am crezut că o să văd vreodată AȘA...
Recalcularea pensiilor. A fost publicat cel mai așteptat document
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
"Cu adâncă tristeţe anunţăm trecerea la Veşnicie". Este doliu în lumea filmului românesc! Costel Constantin...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Două schelete dezvăluie pedepsele crunte aplicate în China acum 2.500 de ani
×