Prima pagină » Magazin » Lucian Mîndruță va prezenta viitoarea sa carte, intitulată „Share! „, sâmbătă, la Gaudeamus

Lucian Mîndruță va prezenta viitoarea sa carte, intitulată „Share! „, sâmbătă, la Gaudeamus

Lucian Mîndruță va prezenta viitoarea sa carte, intitulată
Lucian Mîndruță va prezenta viitoarea sa carte, intitulată "Share! ", sâmbătă, la Gaudeamus

Evenimentul va avea loc la standul editurii Herg Benet din complexul Romexpo, Pavilionul central, numărul 229, nivel 4.50, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Alături de Lucian Mîndruță, la eveniment va participa ca invitat special scriitorul și jurnalistul Iulian Tănase.

Cartea va fi disponibilă publicului începând din 10 decembrie.

„Săptămâna trecută, în drum spre Paris, mă gândeam la titluri pentru carte. Și unul suna cam așa: «Revolta vine mereu la timp». Nu știam atunci că sunt la doar 24 de ore distanță de ea… Cartea e despre asta, dar și despre cei patru ani pe care i-am petrecut împreună cu voi pe social media. Despre cum anume ne creăm comunitățile, cum s-au răspândit ideile, despre cine a deschis ferestrele prin care aerul libertății din lumea virtuală a devenit furtună în cea reală. Despre asta e vorba în «Share!» Despre viața mea pe Facebook, care și-a regăsit un sens din viețile altora”, spune Lucian Mîndruță.

Editura Herg Benet a fost fondată în toamna anului 2010. În primii patru ani de existență, dedicați literaturii române contemporane, și-a atins obiectivul de a face cunoscute pe piața de carte autohtonă voci noi, puternice, inconfundabile, cu o scriitură originală, perfect coordonată cu literatura universală de vârf. Herg Benet a oferit cititorilor bestsellerurile de azi, care vor fi clasicii de mâine, potrivit comunicatului. Treptat, prin apropierea făcută între scriitori și cititori, au fost înlăturate multe prejudecăți care sufocau imaginea literaturii produse în România, într-un final ea ajungând să fie privită așa cum este în realitate: diversă, curajoasă și vie, potrivit aceluiași comunicat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ