Prima pagină » Știri » Institutului Național pentru Fizica Pământului: Ce replici ar mai putea urma după cutremurul de sâmbătă

Institutului Național pentru Fizica Pământului: Ce replici ar mai putea urma după cutremurul de sâmbătă

Institutului Național pentru Fizica Pământului: Ce replici ar mai putea urma după cutremurul de sâmbătă
Radulian (INFP): Cutremurul de sâmbătă seară poate avea replici timp de câteva zile

„Este o activitate seismică normală și asteptată. De obicei, cutremurele crustale de peste cinci grade, cum a fost cel de aseară, sunt însoțite de replici. Perioada în care acestea apar poate fi și ceva mai lungă. Noi înțelegem prin replici tot ce se întâmplă după. Condiția este ca aceste evenimente să fie înregistrate în aceeași zonă. Perioada poate fi de ordinul câtorva zile, chiar dacă se vor rări”, a explicat directorul științific al INFP.

Mircea Radulian a mai spus că replicile înseamnă o „reechilibrare a zonei, a tensiunii din Vrancea”.

„Replicile pot fi pe câteva zile distanță. În general, există o relație între cât de mare a fost cutremurul și câte replici apar și pe ce durată. Altfel spus, cu cât cutremurul este mai mare, cu atât te astepți la mai multe replici și la o durată mai mare în care acestea pot să apară”, a concluzionat Mircea Radulian.

Seismul de sâmbătă seară din Vrancea, cel mai mare înregistrat în ultimii zece ani în România, a avut magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 39 de kilometri.

Cutremurul a avut, până acum, cinci replici de minimum 2,5 grade, ultima dintre acestea, de 2,7 grade, fiind înregistrată duminică la ora 12.16.

Din cauza seismului de sâmbătă seară, alimentarea cu energie electrică a fost afectată în mai multe localități din județul Galați.

Serviciile de ambulanță din Vrancea au primit mai multe apeluri pentru atacuri de panică, iar funcționarea unor rețele de telefonie mobilă a fost afectată temporar.

Cutremurul de 5,7 grade a fost resimțit și în Republica Moldova și Bulgaria.

Directorul INFP, Constantin Ionescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că acest seism a fost unul oarecum atipic pentru zona Vrancea, din punct de vedere al adâncimii mici la care s-a produs și din acest motiv a fost resimțit relativ puternic. „De regulă, în această zonă seismică avem cutremure de adâncimi de 90 până la 140 de kilometri”, a explicat Ionescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Lovitură pe piața petrolului: Chinezii au găsit o nouă metodă de rafinare
Digi24
VIDEO. Imagini hilare cu fiul dictatorului Kadîrov. Moștenitorul Ceceniei nu a putut citi corect niciun cuvânt într-o propoziție
Cancan.ro
Amanta l-ar fi SOMAT pe general să divorțeze. În fundal, familia lui Alice rula contracte grase cu Armata
Prosport.ro
Laura Giurcanu se mută în Maroc! Bărbatul a convins-o: își vinde și mașina Mercedes din România
Adevarul
Rutte îndeamnă Europa să se pregătească pentru cea mai dificilă situație de securitate dintr-o generație
Mediafax
Putin dă lovitură multinaționalelor. Mari lanțuri europene trec sub controlul unei companii rusești
Click
Zina Dumitrescu a lăsat datorii de 17.000 de euro la azil. Marele ei regret: „Am stat ca boul în jug!”
Digi24
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Cancan.ro
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro de la azil. Cine i-a achitat-o
Ce se întâmplă doctore
Lucrurile pe care nu e bine să le dai din casă. Se spune că odată cu ele pleacă norocul și sporul
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Evoluția ar putea să nu fie atât de aleatorie pe cât se credea, dezvăluie un nou studiu
Mediafax Italia
Un membru al Guvernului A PRIMIT UN GLONȚ într-un plic! Prima reacție a premierului de la Roma
Mediafax Spania
VESTE PROASTĂ pentru DACIA! Ce se întâmplă cu modelul Sandero?!