Prima pagină » Știri » Matteo Cassani, directorul general Enel, a murit după ce s-a aruncat de pe clădirea companiei

Matteo Cassani, directorul general Enel, a murit după ce s-a aruncat de pe clădirea companiei

Matteo Cassani, directorul general Enel, a murit după ce s-a aruncat de pe clădirea companiei
Matteo Cassani, șeful Enel Energie Muntenia, s-ar fi sinucis, aruncându-se de la clădirea companiei

Matteo Cassani, 42 de ani, directorul general Enel Energie și Enel Energie Muntenia, s-ar fi sinucis, aruncându-se de pe clădirea companiei, informează televiziunile de știri.

O ambulanță care trecea prin zonă și mergea la un alt caz a fost solicitată să oprească, însă echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru a-l salva pe Cassani, potrivit Mediafax.

Potrivit reprezentanților ambulanței, Matteo Cassani a decedat la impactul cu solul.

Polițiști de la Serviciul Omoruri și criminaliști fac cercetare la fața locului și vor audia mai multe persoane în cadrul anchetei. Zona din fața clădirii Enel a fost izolată, pentru ca anchetatorii să poată ridica probe.

Trupul neînsuflețit al lui Matteo Cassani va fi dus la Institutul Național de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sute de oameni s-au adunat în centrul Istanbulului pentru a protesta împotriva SUA și Israelului
Digi24
Momentul în care o dronă ucraineană lovește locomotiva unui tren care transporta provizii pentru armata rusă
Cancan.ro
Netflix mărește prețul abonamentelor. Ce urmează pentru abonaţii din România
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Adevarul
Pe cine ar vota românii, în plină criză a carburanților. AUR, în scădere semnificativă. Soluțiile preferate pentru a atenua scumpirile
Mediafax
Benjamin Netanyahu ordonă extinderea zonei tampon israeliene în sudul Libanului
Click
Cât va costa casa din Italia a Gabrielei Cristea după ce va fi reconstruită și renovată: „Va fi ca un hotel de 5 stele”. Conacul va avea șapte camere și un living imens
Digi24
Zilele devin mai lungi pe Pământ, iar de vină ar putea fi oamenii. Care sunt riscurile
Cancan.ro
Andreea Popescu, mesaj TRANȘANT după ce Rareș Cojoc a luat o nouă medalie de aur: '4 ani de terapie'
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza în costum de baie, la 55 de ani! Imagini de senzație din vacanță! Și-a încântat fanii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un brăilean a mers până în Siberia cu… un Volkswagen Bora
Descopera.ro
Psihologii explică de ce te simți mai bine atunci când ți se anulează planurile
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Imagini din activitatea cerebrală a șoarecilor, transformate în videoclipuri