Prima pagină » Știri externe » Marine Le Pen a fost realeasă președinte al Frontului Național cu 100 la sută din voturi

Marine Le Pen a fost realeasă președinte al Frontului Național cu 100 la sută din voturi

Marine Le Pen a fost realeasă președinte al Frontului Național cu 100 la sută din voturi
Marine Le Pen a fost realeasă duminică președinte al Frontului Național cu 100 la sută din voturile exprimate, în urma unui vot prin corespondență ale cărui rezultate au fost anunțate în timpul Congresului partidului francez de extremă-dreapta, relatează AFP.

Marine Le Pen, în vârstă de 46 de ani, începe astfel un al doilea mandat la conducerea partidului fondat în 1972 de tatăl ei, Jean-Marie Le Pen, în vârstă de 86 de ani.

Frontul Național, creditat de sondaje cu 30 la sută din voturi la alegerile prezidențiale din Franța din 2017, susține că are 83.000 de membri și puțin peste 22.000 au participat la vot.

În timp ce Jean-Marie Le Pen rămâne președintele de onoare al partidului și un punct de referință pentru militanții în vârstă, o a treia generație Le Pen a ajuns în fruntea formațiunii. Marion Marechal Le Pen, în vârstă de 24 de ani, nepoata fondatorului FN și a actualei președinte, unul dintre cei doi deputați ai FN din Adunarea Națională, a intrat în comitetul central al partidului.

Marine Le Pen a început din 2011 un demers împotriva diabolizării Frontului Național, păstrând însă principiile sale fundamentale: euroscepticismul, apărarea „identității franceze”, lupta împotriva imigrației și denunțarea insecurității.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trei surori au ajuns la 103, 104 și 109 ani. Secretul care îi INTRIGĂ pe cercetători
Digi24
Canicula schimbă orașele Europei: patru idei care reduc riscurile pentru populație
Cancan.ro
ȘOCUL de care a avut parte Elena Udrea după ce a mers cu fetița ei în vacanță, în Mamaia: 'Ferească Dumnezeu!'
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Negocierile de la Cotroceni, în impas. SURSE: „Partidele nu au dat dovadă de flexibilitate în urma discuțiilor de azi”
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Ea a mama soacră din Italia a lui Mihai Mitoșeru: „Când cuscrele se înțeleg suntem și noi fericiți.” Cum o răsfață pe Camelia Mitoșeru?
Digi24
VIDEO Culisele dezbaterilor de la Cotroceni: de ce nu s-au înțeles partidele cu Nicușor Dan (surse)
Cancan.ro
AMENDĂ de 495 lei pentru toți șoferii care fac această manevră pe șoselele din România, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Cum a ajuns să arate Tuncay Ozturk la aproape 10 ani de la divorțul de Andreea Marin. S-a recăsătorit și are copil
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Ai găsit apă sub mașină? Iată care este motivul și în ce situații trebuie să te îngrijorezi
Descopera.ro
Ceva uluitor se întâmplă cu balenele din Marea Mediterană
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Cel mai mare producător auto din Europa închide fabrici și concediază 100.000 de oameni